Tăriceanu, lovitură dură pentru PNL

Tăriceanu, lovitură dură pentru PNL

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, nu vrea să audă de o majoritate cu PNL. Alina Gorghiu nu exclude varianta.

"Doamna Gorghiu, copreședinte al PNL, a făcut o serie de afirmații care merită atenția noastră. Voi începe cu cea referitoare la o viitoare majoritate parlamentară formată de PNL și ALDE: „Nu exclud o majoritate cu ALDE, indiferent ce zice dl. Tăriceanu acum” (....) ALDE nu va colabora cu un PNL condus de această echipă delegitimată de electorat și de propria prestație, cu un PNL pentru care cuvântul liberal din denumirea partidului a fost golit de conținut", spune Tăriceanu, într-un comunicat de presă.

"Indiferent de voința pe care electoratul o va exprima la urne, PNL va conduce viitoarea majoritate parlamentară și va da primul ministru, fie el și deghizat în independent sau tehnocrat. Lupta pentru reprezentare în viitorul Parlament nu se va duce pe baza programelor electorale ale partidelor. Lupta se va duce, pe de o parte, între forțele care militează pentru revenirea la statul de drept, la respectarea Drepturilor Omului, la o democrație reală și nu mimată, golită de conținut, iar pe de altă parte, de forțe oculte patronate de președintele Iohannis care vor să se eternizeze la putere ca să-și păstreze pârghiile de control cu care să mușamalizeze definitiv toate fărădelegile sistemului și ale slujitorilor săi din ultimii 12 ani rămase nepedepsite de Justiție", se plânge Tăriceanu.