Tăriceanu, despre cota unică de impozitare. Președintele Senatului a dat răspunsul așteptat de toată lumea

Tăriceanu, despre cota unică de impozitare. Președintele Senatului a dat răspunsul așteptat de toată lumea

Călin Popescu-Tăriceanu a spus clar că nu se va mări cota unică de impozitare și a explicat, în cadrul unui interviu televizat, care este politica fiscală a actualului guvern.

”Trăsătura liberală a policitii fiscale e fiscalitatea mică. Politica avansată e ca până la 2.000 de lei impozit zero, peste 2.000 de lei – 10 la sută. Nu e o cotă în sensul creșterii impozitului. Este o propunere. Eu sunt rezervat pentru că nu știu dacă nu este o scădere prea mare, care nu este necesară. Aș menține la veniturile peste 2.000 de lei cota de 16%. Nu este vorba de creșterea cotei peste 16, ci reducerea la 10. Eu zic să vedem cum vor evolua încasările” a spus Călin Popescu-Tăriceanu la Antena 3.

Tăriceanu a explicat și ce este mult prea discutatul impozit pe gospodărie. ”Impozitul pe gospodărie este o modalitate de a pune veniturile în comun, pentru a putea beneficia de avantajele date de deducerile fiscale pentru anumite cheltuieli. Nu are legătură cu cota de impozitare. Îmi doresc ca cei din opoziție să nu dezinformeze. Dacă vom decide ceva vom decide în sensul micșorării cotei de impozitare, nu a majorării ei” a subliniat Tăriceanu.