Ce este în sufletul unui om paralizat de 38 de ani? Ce îl mai ține în viață? Ce îl păzește să nu înnebunească? Aceastei teribile suferințe și izbăvirii ei îi dedică Biserica a IV-a Duminică după Paști.

Iisus merge în Ierusalim în preajma unei sărbători, când mulțime de oameni se adunau la o scăldătoare numită Vitezda. Acolo, în fiecare an, se petrecea o minune: un înger cobora peste ape și le tulbura, iar cel care se scălda primul se vindeca de orice boală.

În acea adunare tragică de orbi, șchiopi, uscați, așteptând să năvălească în apă, Iisus îl vede zăcând pe slăbănogul nostru (așa li se zicea în acele vremuri incorecte politic paralizaților) și îl întreabă: „Vrei să te faci sănătos?” Auzi la El! Se poate imagina întrebare mai stupidă? Doar aparent. Pentru că Iisus se referă nu la dorința (evidentă) de a scăpa de suferință, ci la voința aceluia de a se lepăda de păcatele care stau la originea tuturor bolilor.

Paraliticul înțelege perfect. Nu-L repede pe străinul băgăcios, cum poate am fi făcut-o noi, ci Îi răspunde cu amărăciune că, spre deosebire de ceilalți bolnavi, el nu are pe nimeni să-l arunce în apă. Până să se târâie, altul i-o ia înainte și se vindecă. Și totuși așteaptă nesmintit acolo de 38 de ani! Câtă putere are acest slăbănog!

O asemenea acumulare de răbdare, smerenie, nădejde și, mai cu seamă, de credință trebuie să fi fost mai puternică decât magma adunată în pântecele unui vulcan. O asemenea concentrare de forțe frânge legile fizicii. O asemenea durere urlă la Dumnezeu.

„Doamne, nu am om!”, strigă slăbănogul. Și iată că Dumnezeu îl aude și îi trimite om! Omul absolut, capabil să vindece nu doar boala trupească, ci și pe cea sufletească. „Ia-ți patul tău și umblă!”, strigă la rândul Lui Iisus.

Miracolul vindecării este însă urmat de un alt miracol: cel al ticăloșiei omenești. Mulțimea îl ia la rost pe fostul paralitic pentru că își cară patul într-o zi de Sâmbătă, când orice activitate este interzisă prin Lege. Încă buimac de minune, sărmanul om se scuză că nu de capul lui își cară patul, ci așa i-a zis Cel ce l-a vindecat. Iudeii îi cer atunci să le arate cine este acel tămăduitor nelegiuit. Să-l dea pe mâna lor. O atmosferă care prevestește acel cumplit „Răstignește-L!”

Vremea aceea nu venuse încă. Iisus dispare în mulțime. Paraliticul își va reîntâlni însă binefăcătorul la templu, acolo unde se duce să-i mulțumească lui Dumnezeu. O dovadă că știa perfect Cine îl vindecase. Iar Iisus îi repetă, de data aceasta explicit, că păcatele sunt cele care aduc bolile: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple mai rău.”

Pentru toată această formidabilă ciocnire de sentimente, din acest clocot de trăiri, care a prilejuit Părinților Bisericii de-a lungul veacurilor predici viguroase, există și o interpretare de o rară finețe: „Ceea ce este mai dramatic în toată această pericopă evanghelică este singurătatea bolnavului”, spune Părintele Gheorghe Calciu. „Cea mai tragică postură a omului este singurătatea”, explică el.

Slăbănogul nu avea pe nimeni, nu doar să-l ajute să se vindece, dar nici măcar să-i țină de urât, cu cine să schimbe o vorbă. De 38 de ani, omul nostru trăia în singurătatea bolii lui, acea singurătate aducătoare de ispite groaznice, care te face să te sui pe pereți, să disperi, să te gândești la sinucidere ca la o izbăvire.

Sfântul Ciprian al Cartaginei spune că fiecare cade singur, însă, de mântuit, se mântuiește doar în comunitate. Evident, comunitatea Bisericii.

Prin această prismă, în ce fel de lume trăim azi? Când oamenii își astupă urechile cu căști și își înfig ochii în ecrane, pentru ca nimic să nu le tulbure confortul egoist. Să nu fie deranjați de suferința sau, mai rău, de bucuria altora. Când îndrăgostiții stau pe bancă în parc, ca doi divorțați, fiecare cu ochii pe facebook-ul său. Când prietenii care ies la bere nu au ce să-și vorbească și scapă de stânjeneală pe smartphone. Când viața este înlocuită cu totul de trăirile și relațiile virtuale.

Ce pradă perfectă a devenit omul! Visul oricărei societăți este să-i izoleze pe membrii ei. Așa, sunt mai vulnerabili, mai ușor de manipulat. Mai slăbănogi. „Comuniștii au făcut-o prin violență. Occidentalii o fac prin această formă de a te declara unic, că ai toate drepturile, că ești independent. Să fii izolat, să nu fii legat de părinții tăi, să nu asculți de ei dacă ești copil, să nu te supui nimănui, pentru că tu ești o ființă liberă”, spunea Părintele Calciu.

Paralizatul a stat 38 de ani închis în propria sa singurătate, ca într-o temniță, dar nu a acceptat-o niciodată. Nu a încetat să creadă în eliberare. Omul modern se închide de bună voie pe sine în temnița lui aurită, de unde nici prin cap nu-i trece să mai iasă. Pe Cel care putea să-l elibereze, L-a ucis.