Sfântul Cuvios David din Tesalonic a trăit în secolul VI, în timpul împăratului Iustinian (527-565). Se călugărește de tânăr și, iubind viețile unor asceți precum Simeon Stâlpnicul sau Daniil Stâlpnicul, își face cuib într-un migdal unde se nevoiește trei ani, răbdând ger, viscol, ploi sau arșiță, fără a se da jos, până ce un înger al Domnului îi cere să coboare și să locuiască într-o chilie.

 Mai târziu, mitropolitul cetății îl trimite la Iustinian să-i ceară să numească în Tesalonic un prefect, deoarece barbarii făceau prăpăd. Ajuns la împărat, acesta îi pune în palmă cărbuni aprinși și tămâie cu care sfântul tămâiază timp de o oră mulțimea fără a se arde, astfel încât Iustinian i se închină, îndeplinindu- i cererile. În drum spre casă, David își dă sufletul, cu ochii la mănăstirea sa care se vedea în zare. Era 26 iunie 548