SCHIMBĂRI importante în PNL. Ce facilități vor să-și acorde liberalii în interiorul partidului

SCHIMBĂRI importante în PNL. Ce facilități vor să-și acorde liberalii în interiorul partidului

Conducerea liberală a decis în ședința de luni ca statutul să fie modificat astfel încât să fie introdusă permisiunea de a deține un cumul de funcții în partid. Solicitarea a fost făcută de liderii locali ai PNL.

Potrivit actualului statut un liberal nu poate avea mai multe funcții în partid, informează stiripesurse.ro. Restricția înseamnă că liderii ai filialelor județene precum Raluca Turcan, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă, Mircea Hava sau Nicolae Robu nu pot avea funcții și în viitorul Biroul Politic Național al PNL.

De exemplu, din cauza acestei interdicții președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan și cel al PNL Bihor, Ilie Bolojan n-ar putea să candideze pentru funcția de prim-vicepreședinte al formațiunii la Congresul din 17 iunie, așa cum le este intenția.

Prin urmare, conducerea PNL a stabilit, în ședința de luni de la Parlament, ca eliminarea prevederii să fie discutată în comisia de statut, adoptată ulterior în BPN şi supusă votului final la Congres. Pentru ca statutul să fie modificat este nevoie de votul a două treimi din totalul delegaţilor la congres.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Au existat în şedinţă argumente pro şi contra. Vom vedea ce va decide comisia pentru statut. Acea comisie este un echilibrată, care ţine cont de toate curentele existente în partid. Voi solicita ca propunerile de modificare a statutului să fie adoptate cu peste două treimi, pentru a nu fi dezamăgiri sau contestaţii în interiorul partidului", a spus Turcan, după BPN al PNL de la Parlament.

O altă modificare la statut va viza funcţiile de vicepreşedinţi, care în prezent nu au atribuţii clare.