Editura Evenimentul si Capital

Românul UCIS în ATENTATUL TERORIST DE LA NISA a fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din Rovinari. Cristian Coman a fost condus pe ultimul drum de ambasadorul Franţei

Mama lui Cristian Coman şi ambasadorul Franţei, François Saint-Paul, la căpătâiul românului ucis în atentatul terorist de la Nisa (FOTO: Libertatea)
Autor: | | 0 Comentarii | 428 Vizualizari

La clipe zguduitoare au asistat sutele de oameni veniţi să îşi ia rămas bun de la Cristian Coman, tânărul care ar fi împlinit 35 de ani, peste o săptămână. Departe de soţia şi de fiul său, internaţi, încă, în spitale din Franţa, românul care a căzut victimă teribilului atentat de la Nisa a fost condus pe ultimul drum de oficiali locali, rude, prieteni, dar şi necunoscuţi, impresionaţi de drama prin care a trecut familia sa. În cortegiul funerar care l-a însoţit către locul de odihnă veşnică, situat în Cimitirul Eroilor, din oraşul gorjean Rovinari, s-a aflat şi ambasadorul Franţei, François Saint-Paul. Oficialul francez nu şi-a putut stăpâni lacrimile.

La slujba de înmormântare a lui Cristian Coman, tânărul de 34 de ani , ucis la Nisa, care a avut loc, sâmbătă, au fost prezenţi aproximativ 200 de oameni, transmite mediafax.ro.

După ce a fost depus, timp de două zile, la Catedrala din Rovinari, sicriul a fost dus la Cimitirul Eroilor, din localitate. Pe ultimul drum i-au fost alături lui Cristian Coman rudele, prietenii şi alţi oameni care l-au îndrăgit. Cu toţii l-au descris pe acesta drept un om bun, care şi-a salvat soţia şi fiul cu preţul vieţii.

Împietrită de durere, mama acestuia, diagnosticată cu o boală cumplită, a strâns tot timpul la piept tabloul cu fotografia copilului său.

FOTO: Libertatea

“Unde eşti Cristi, unde eşti mamă? Că nu te văd, copilul meu!”, a reuşit să spună femeia, în timp ce îşi conducea fiul pe ultimul drum.

”Păcat pentru că avea viitorul în faţă. Era deştept, cunoştea trei limbi străine, un băiat extraordinar de deştept, frumos, familist, care nu ieşea din cuvântul mamei lui. Mare păcat! Ce mamă îndurerată! Toată familia e îndurerată şi te iubeşte, Cristi. Suferim toţi din cauza ta. Indiferent cât ne rugăm la Dumnezeu, ce hotărăşte Dumnezeu în viaţa asta, asta face cu noi toţi. Dumnezeu să-l ierte!”, a declarat unchiul lui Cristian.

La funeralii a participat şi un francez căsătorit cu o tânără din Gorj. Acesta nu l-a cunoscut pe Cristian Coman, însă a fost impresionat de tragedia de la Nisa.

”Ca francez sunt afectat de ceea ce s-a întâmplat la Nisa. Am ştiut că sâmbătă este înmormântarea, pentru mine era normal să vin aici, chiar dacă nu îl ştiam. Am venit ca francez. Eram în zonă, pentru că soţia mea e din Gorj. La noi ce se întâmplă acum ceva foarte grav pentru toată lumea. A fost o lovitură puternică. Au murit oameni din toată lumea, printre care şi un român. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat în ţara mea şi sper că lumea va fi mai bună”, a declarat Frédéric Baraundeau, fiul unui fost primar din Franţa.

Printre cei care au venit să-şi ia rămas bun s-a numărat şi ambasadorul Franţei în România, François Saint-Paul sau Maria Ligor, ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate