De câţiva ani buni când vorbim despre Transnistria sau Dubăsari ne gândim în mod automat, mecanic, la Armata a 14-a rusă – imagine strâns legată în plan imagologic de afirmaţia înfumurată a generalului Lebed că în două ore este la Bucureşti.
Cine crede că le ştie pe toate ori este un mincinos patentat, ori este un caz de Spitalul numărul 9. Am bătut câteva sute de kilometric buni până la Iaşi ca să aflu cine este marele român Nichita Smochină. Un om pe nedrept uitat şi readus la viaţă de diplomatul şi istoricul Vadim Guzun care a publicat două cărţi remarcabile "Actiunea informativa Nichita Smochinǎ" Editura Argonaut Cluj-Napoca 2013 şi "Nichita Smochină vox clamantis in deserto" Editura Argonaut Cluj-Napoca 2014. Deşi amândoi locuim în Bucureşti cu Vadim Guzun m-am întâlnit tocmai la Iaşi la Simpozionul "Românii înstrăinaţi din perioada postbelică", organizat de Academia Română, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană. Un excelent centru de cercetare înfiinţat de regretatul Gheorghe Buzatu şi condus de marea arheoloagă Stela Cheptea.
Guzun mi-a dărut cărţile sale despre Smochină pe care le-am citit disperat într-o noapte. Habar nu aveam de el.
Cea mai ilustră minte a Transnistriei - care cuprinde cam tot atâţia locuitori români precum Basarabia - s-a născut la 14 martie 1894 în comuna Mahala, o suburbie a oraşului Dubăsari Transnistria, într-o familie de ţărani înstăriţi. A terminat liceul în Dubăsari în 1910 şi Şcoala Militara "Marele Duce Michail Nicolaevici" în 1915. A fost ofiţer (căpitan) în armata Rusiei. A fost decorat cu mai multe Ordine printre care şi Crucea Ordin Sf.Gheorghe fiind înnobilat de către Ţarul Nicolae al II-lea. În 1918 este ales preşedinte al Zemstvei (prefect) şi totodată deputat în Rada (Parlamentul) Ucrainei pentru a reprezenta românii, cea mai mare minoritate din Ucraina.
În 1920 s-a refugiat în România. După studii la Iaşi cu ajutorul lui Nicolae Iorga şi a guvernului Maniu işi ia doctoratul la Paris. La 2 iunie 1942 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române. După 23 august 1944 a fost declarat duşman al Sovietelor. A scăpat fiind ascuns, cu nume false, ca administrator al Academiei de la Tituleşti de colegii din Academie. Moare în în noaptea de 13/14 decembrie 1980, fiind îngropat la cimitirul Reînvierea din Bucureşti.
Asta ar fi pe scurt, laconic şi trist viaţa unui geniu. Mama sa a fost împuşcată de către sovietici deoarece ţinea sub o icoană o revistă cu poezii în limba romană ale fiului său. Un om al cărui copii au suferit la fel de mult. Un fiu asasinat, iar altul plimbat prin Siberia decenii. Un om care i-a iubit pe românii de dincolo de Nistru mai mult decât orice. Un om care a refuzat sub Mareşalul Antonescu, alcărui consilier a fost, să devină guvernator al Transnistriei, dar pe care a organizat-o impecabil.
Un om care a luptat permanent pentru a demonstra că în stângă Nistrului trăiesc români! Nichita Smochină merită mai mult, nicidecum uitarea noastră!
Recomandările noastre
