ROMÂNIA, lider în UE la cel mai important indicator!

ROMÂNIA, lider în UE la cel mai important indicator!

Produsul Intern Brut a crescut cu 6% pe seria brută și cu 5,9% pe seria ajustată sezonier, în trimestrul II din 2016 față de perioada similară din 2015, ceea ce clasează România pe primul loc între cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, a comunicat ministerul Finanțelor.

Pe locul doi este Slovacia, cu 3,7% și pe trei Spania cu 3,2%.

Și în ceea ce privește creșterea economică în trimestrul doi din 2016 față de primul trimestru al anului, țara noastră s-a situat pe primul loc în UE. Produsul Intern Brut a fost, în termeni reali, cu 1,5% mai mare în trimestrul II din 2016, față de trimestrul I din 2016, fiind o creștere economică sustenabilă. Rezultate bune au mai înregistrat Ungaria cu 1,1% și Polonia și Slovacia, cu 0,9%, scrie în comunicat.

"„Creșterea economică este una sustenabilă, bazată pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investițiile, cu 9% al construcțiilor în trimestrul al II-lea și realizată în condițiile unei reduceri a cresterii comerțului cu amănuntul. Serviciile pentru întreprinderi și-au amplificat creșterea de la  7,8% în trimestrul I la 9,5% în trimestrul al II-lea. Asta arată că nu e o creștere bazată doar pe consum, ci și pe investiții și că temerile legate de o posibilă revenire la perioada anterioară crizei nu sunt întemeiate", a declarat Ministrul Finanțelor, Anca Dragu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Creșterea economică trimestrială este semnificativ mai mare decât cea așteptată de analiștii economici, de 4,1% an/an în trimestrul II. Aceasta a fost influențată de producție - creșteri importante le-au avut serviciile, construcțiile și agricultura, dar și de dinamica consumului privat, susținută de reducerea TVA și de creșterea câștigului salarial mediu brut pe economie.