România, Bulgaria și Grecia au semnat un acord privind interconectarea rețelelor de gaze

România, Bulgaria și Grecia au semnat un acord privind interconectarea rețelelor de gaze

Acordul a fost semnat astăzi, la Sofia, de către oficialii din ministerele de energie ale celor trei țări, după ce, acum patru luni, un acord pentru conectarea reţelelor naţionale de transmisie a gazelor naturale, proiect ce va necesita investiţii totale de circa 220 de milioane de euro, transmite Wall Street Journal.

Înţelegerea a fost semnată la Sofia de către oficiali din ministerele de energie din cele trei ţări, la patru luni după încheierea, la Bruxelles, a unui acord colaborare pentru dezvoltarea unei infrastructuri regionale de gaze de gaze naturale.

Coridorul vertical România-Bulgaria-Grecia va fi operaţional în 2018, a declarat Zhecho Stankov, secretar de stat în ministerul bulgar al Energiei.

"Obţinem, în sfârşit, o nouă sursă de gaze naturale. Până acum am fost dependenţi în totalitate de o singură sursă: Rusia", a spus Stankov într-o conferinţă de presă.

Consumul intern de gaze al Bulgariei atinge circa trei miliarde de metri cubi pe an, iar 95% din cantitate este importată din Rusia.

Spre comparaţie, România a consumat anul trecut 12 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cea mai mare parte fiind asigurată din producţia internă, de Romgaz şi OMV Petrom.

Acordul semnat miercuri survine în contextul în care Comisia Europeană a acuzat formal compania rusă de stat Gazprom de încălcarea regulilor antitrust pe piaţa gazelor naturale în opt ţări, şi anume Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia.

Ne puteți urmări și pe Google News