Războiul Securităţii cu K.G.B. în vremea lui Ceaușescu

Războiul Securităţii cu K.G.B. în vremea lui Ceaușescu

Extras din volumul „Iulian Vlad-Confesiuni pentru istorie” Editura Proema Baia Mare, lansarea va avea loc la Gaudeamus, vineri, ora 17.00

Aurel I. Rogojan: Anii ’80 ai veacului trecut au marcat în istoria securităţii statului român ultimul deceniu de existenţă proforma a instituţiei. Un deceniu care, din cea de-a doua jumătatea a sa, de prin 1983 chiar, era tot mai evident deceniul căderii libere a sistemului global socialist cu centrul de putere la Moscova. Modelul economic socialist nu mai putea coexista în competiţia cu cel al economiei de piaţă dominat de alte legităţi şi, mai cu seamă, de cea a profitului. Din anii ’70, U.R.S.S., pregnant Federaţia Rusă, a intrat într-un accentuat declin demografic. Acesta era semnalul pe care un analist al sistemelor globale, Emanuel Tod, l-a interpretat drept începutul sfârşitului unei lumi. A acelei lumi. Dar s-a mai întâmplat ceva, la Moscova, după moartea lui Brejnev au urmat două interimate de putere, 16 luni Iuri Vladimirovici Andropov şi 11 luni Constantin Ustinovici Cernenko. Primul, fost şef al K.G.B.-ului, a fost doborât subit de o boală galopantă, după ce declanşase o vastă operațiune anticorupţie la nivel unional. Al doilea, fost 20 de ani şeful personalului Kremlinului, era deja bolnav, molipsit şi el de corupţie şi, practic,nici nu a condus, ci doar a păstrat aparența exerciţiului funcţiei, până la tranşarea victoriei uneia dintre taberele aflate într-o lungă luptă pentru putere. A câştigat Mihail Sergheevici Gorbaciov, cu o echipă în care erau câţiva diplomaţi influenţi, unii în foarte bune relaţii, ca să nu spunem altfel, cu Washington-ul, cu Londra, cu Bonn-ul.

Ştiu cât de preocupat aţi urmărit evoluţiile de la Moscova în acei ani. La 31 decembrie 1989, arestarea dumneavoastră a fost supervizată prin prezența efectivă, ca observator, de ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti, Evghenii Teajelnicov. Undeva la un etaj al sediului Ministerului Apărării Naţionale, într-un birou după o draperie, ambasadorul Tiajelnicov şi agentul Moscovei, generalul Nicolae Militaru, ministrul Apărării noii puteri prosovietice impuse iarăşi României, au dorit să privească cum generalul Iulian Vlad, şeful Departamentului Securităţii Statului, adoptat cu cinci zile în urmă în structura Ministerului Apărării Naţionale, este escortat pentru a fi depus la locul de detenţie. Nevoia unei astfel de satisfacţii, care poate avea şi cauze de domeniul psihopatologiei, exprima însă, pe fond, cel puţin o triplă vendetă: - cea personală, a agentului spionajului rus care fusese demascat şi, ulterior, refuzat în tentativele sale conspiraționiste de a veni înspre şeful securităţii statului român;

- poliţele grele ce trebuiau plătite KGB-ului, care nu-i puteau ierta generalului Vlad replicile primite la unele dintre acţiunile lor pe teritoriul şi împotriva României; - şi nu în ultimul rând ca importanţă, poziţia comună adoptată împreună cu şeful statului major, generalul Ştefan Guşă, în ceea ce priveşte refuzul categoric al intervenţiilor militare străine oficiale: subliniez, oficiale, ungare, sovietice, dar şi altele inclusiv din spaţiul NATO care se aflau la graniţele României gata ca să intre şi să se implice efectiv în evenimentele care se consumau în decembrie 1989, în România.

Ne puteți urmări și pe Google News

Serviciile Moscovei aveau o bază formidabilă pe teritoriul României

Aurel I. Rogojan: - Domnule general, ce le-aţi făcut ruşilor în cei 12 ani de coordonator nemijlocit al contraspionajului, iar din toamna anului 1987 şi a structurii speciale de combatere a spionajului și subversiunii duse împotriva României de aliaţii din tratatul de la Varşovia ? Cum aţi putea caracteriza confruntarea cu serviciile de spionaj ale Moscovei, succesele şi eşecurile KGB-ului dar şi ale Departamentului Securităţii Statului în această confruntare?

Iulian Vlad: Problema este complexă dar, înainte de a încerca să schiţez un răspuns care să fie cât mai apropiat cu ceea ce se doreşte, vreau să fac o remarcă şi o fac cu mare satisfacţie. Ai făcut, dragă Aurel, o sinteză absolut admirabilă a epocii, a perioadei respective. Te-am ascultat cu foarte mare atenţie şi mi-am dat seama că fiecare cuvânt pe care l-ai așezat în pagină a fost foarte bine gândit şi pus în propoziţie şi în frază. Într- adevăr, este o epocă asupra căreia va trebui să ne aplecăm cu o anumită atenţie. Problema, cum spuneam, este complexă. În 1977, când eu am fost adus, de la comanda Școlii de ofiţeri la Ministerul de Interne, în funcţia de secretar de stat și mi s-a încredinţat între altele şi atribuţia, sarcina de a coordona contraspionajul miam dat seama că am în faţă un munte de probleme.(...)

Decenii la rând, apărarea împotriva K.G.B.-ului a fost imposibilă

Problema spionajului sovietic în România acelui timp nu a intrat în actualitate atunci. Ea începuse mai devreme să fie o problemă de muncă. Nu ştiu, poate ar trebui să facem un studiu special, o documentare, am ipoteze, am presupuneri, dar nu pot veni cu dovezi, cu argumente că această problemă a spionajului sovietic nu a fost abordată cu toată seriozitatea şi cu responsabilitatea care se impunea . Cauzele, motivele :

(1) Poate că unii care au avut însărcinări pe linia aceasta s-or fi şi temut că dacă intră mult prea adânc în problemă, cine ştie cu se surprize se pot trezi. (2) Alţii, nu aş vrea să greşesc, poate că nici nu puteau să o facă. Puteau să fie între ei şi unii care dăduseră, poate, şi nişte angajamente pe undeva. ​(3) O categorie, poate chiar şi din incompetenţă, pentru că, de la început, trebuie să spun, şi aş putea să fac acestă apreciere - că știind metodele, formele de activitate ale diferitelor servicii de informaţii care acţionau pe teritoriul României -, spionajul sovietic era poate cel mai performant. (...)

În plus, serviciile Moscovei aveau o bază formidabilă pe teritoriul României. La început, după august 1944, când s-au instalat ca putere de ocupaţie şi-a adus cu sine tot sistemul, ca să zic aşa , toate mecanismele necesare, activitatea au desfăşurat-o mai mult sau mai puţin, pe cont propriu, adică ofiţerii de informaţii, ofiţerii N.K.V.D.-ului, apoi ai K.G.B.- ului, care erau în structurile armatei de ocupaţie.

Dar, în același timp, fuseseră desemnaţi drept consilieri pe la mai multe ministere şi, în mod deosebit, la Ministerul de Interne. La Ministerul de Interne, pe lângă şefii tuturor direcţiilor, dar, în primul rând la nivelul conducerii ministerului, era un grup de consilieri care avuseseră funcţii importante în aparatul sovietic şi care coordona „consilierea”, avea misiunea, bineînţeles, să centralizeze, să dea orientările, de la etapă la etapă, a activităţii și, în acelaşi timp, era şi punctul de comandă al activităţii de informaţii care se desfăşura pe domeniul respectiv şi nu numai. Spuneam, deci, că la nivelul tuturor direcţiilor operative erau unul sau doi consilieri sovietici, până şi la învăţământ. La Serviciul Învăţământ mi-a fost adus un consilier sovietic care, sincer să fiu, nu ştiu ce făcea, pentru că eu personal nu i-am simţit, aşa cum aş fi crezut că poate fi, ştiu eu, prezența. De asemenea, un consilier sovietic a fost instalat şi la Școala de Ofiţeri şi, câţiva ani buni, a lucrat în şcoală. Între altele, şi poate nu totdeauna foarte inspirat pentru că dintr-un început şi-a devoalat, cumva, intenţiile, a început să studieze dosarele de cadre ale elevilor şi, probabil, că le primea şi pe cele ale profesorilor. Aveam şi nişte şefi de servicii de cadre foarte vulnerabili, cu nume şi prenume consacrate, să zic aşa. Consilieri existau și la direcțiile regionale. Prin urmare, peste tot erau unul sau doi consilieri sovietici.

Activitatea de informaţii era dusă, coordonată, de consilieri cu ajutorul unei reţele care era alcătuită fie din rezidenţii mai vechi, unii foşti ilegalişti şi care fuseseră şi anterior în legătură serviciilor sovietice, fie din agentura nou constituită, şi când zic agentura nou constituită mă refer, mai cu seamă, la ceea ce a a început să se facă odată cu trimiterea la studii în URSS mai pe toate liniile principale de activitate din ţară.

Anti-K.G.B.-ul a debutat sub pavăza oamenilor Moscovei

- Aurel I. Rogojan: Deci, este evident că, deși prezenţa şi urmele lăsate de serviciile de spionaj sovietice în toate structurile politice şi administrative erau ample şi de adâncime , totuşi, aţi cutezat să luaţi taurul de coarne şi … nu l-aţi mai lăsat.

- Iulian Vlad: Poate că aşa este. Spuneam, deci, că activitatea pe linia aceasta de muncă era, cum să spun, mai mult proforma, deşi cu câţiva ani buni înainte fusese constituit serviciul independent pe această linie, pe linia sovietică și a sateliților Moscovei. De notat că acest serviciu special fusese subordonat operativ tocmai generalului Doicaru, de care vorbeam mai înainte şi, bineînţeles, şi generalului Pacepa. Pacepa a avut acces tot timpul la problematica şi documentele emanate de la acest serviciu.

Prin urmare, eram în cunoştinţă cu ceea ce s-a făcut până la data respectivă şi lipsa de progres, de rezultate în confruntarea cu serviciile sovietice era absolut evidentă, era, cum să spun, într-un fel, strigătoare. Aşa se face că una din primele măsuri care a trebuit să fie luate a fost cea de restructurare a acestui serviciu, de creare a unei unităţi de sine stătătoare cu forţa, cu mijloacele, cu ceea ce se impunea să aibă. Ea fusese ani de zile, ba pe lângă Direcţia a III- a, ba pe lângă contrainformațiile Direcției Generale de Informații Externe. Mă rog, chipurile cu explicaţia de a nu fi identificată, adică de a fi acoperită, era un fel de „mănăstire într-un picior, ghici ciuperca ce e”.

- Aurel I. Rogojan: Plus că, K.G.B.-ul începuse să coopereze pe zona operaţiunilor externe cu marile servicii de spionaj ale principalelor puteri occidentale. Este bine să ne reamintim cum s-a conlucrat între Est și Vest în chestiunea emigrației, acea încercare de a contrapune regimului Ceaușescu o emigrație unită, sens în care a fost creată Uniunea Mondială a Românilor Liberi. A apărut ca din senin, cu ședințe de constituire aproape concomitente pe trei continente. Știut fiind cât de strâns controla K.G.B.-ul emigrația românească, nu se putea să nu fie parte la opera comună anglo- americană, măcar cu ingredientele basarabo-bucovinene, cu care au contribuit la capitalul social al Uniunii și prin care și-au consolidat infiltrarea.

- Iulian Vlad: Deci am reuşit să realizez ceea ce a fost după părerea mea un pas foarte important pentru că, deja, am simţit că sunt descătuşat şi pot să fac ce am socotit că este absolut imperios necesar: crearea și organizarea, pe baze noi, a Unității Speciale U.M. 0110. La comanda noii structuri de „contraspionajest”, „țări socialiste”, l-am adus de la Brașov pe generalul Victor Neculicioiu, un profesionist adevărat şi un om serios. Plus alţi câţiva ofiţeri care au completat schema de conducere. Nu în totalitate cum ar fi trebuit, căci am avut şi nereuşite pe care le regret cât oi fi, regret că m-am lăsat păcălit. Mi-au fost împinşi nişte oameni care se compromiseseră în activitatea de informaţii externe. Nu-i știam prea bine,dar mi-au fost recomandați, poate interesat, nu mă pronunț.Oricum, una peste alta, lucrurile au căpătat, deja, un alt conţinut, o altă orientare, iar rezultatele au început să fie vizibile.

-Aurel I. Rogojan: Dacă nu mă înşel, atunci aţi putut constata că în baza operativă a liniei de muncă erau foarte mulţi octogenari şi nonagenari, foști combatanţi ai Cominternului din generația lui Walter Roman, Ghizela Wass și alți voluntari în războaiele civile ale perioadei interbelice, unii prin Spania, alții anterior prin Uniunea Sovietică.

- Iulian Vlad: Corect. Una din primele măsuri a fost refacerea bazei de lucru. Reconsiderarea întregii baze de lucru. Adică erau menţinuţi veteranii ăştia, dar unii dintre ei erau totuşi activi, nu puteam să renunţăm la supravegherea lor . În schimb, forţele tinere care se afirmau, şi se afirmau cel mai mult, erau neglijate. S-a revăzut baza de lucru, s-au redirecţionat liniile de activitate, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Oricum, putem să spunem că am fost, aici în zona noastră, singura dintre ţările socialiste care am creat o astfel de structură. Din ceea ce intuiam, apoi mi s-a confirmat, am aflat de la sursă că și China, din câte am putut discuta cu chinezii cu privire la activitatea pe spaţiile acestea , deși erau destul de închişi, să zic aşa, dar evident a rezultat că şi ei aveau o linie de muncă puternică pentru spațiile țărilor socialiste. În rest, niciuna din celelalte ţări socialiste nu aveau un serviciu de contraspionaj pe spaţiul ţărilor socialiste, aşa cum am avut noi. Era absolut necesar, pentru că unele dintre ţările acestea surori voiau să ne lucreze în „foi de viță”, cum se spune.

- Aurel I. Rogojan: E foarte important ceea ce spuneţi pentru că acesta era un motiv suficient de temeinic, dar și un fapt de neiertat din partea serviciile sovietice, care, în acest fel, au identificat în generalul Vlad pe cel care a organizat și pus în operă contraofensiva coordonată împotriva spionajului și subversiunii antiromânești duse de la Moscova. Și-au zis că sunteți omul care are de gând să-și facă treaba şi, în acest fel, le încurcă planurile și nu ne lasă să lucrăm cum vrem noi în România.

- Iulian Vlad: Eu nu ştiu cum au răbdat până la urmă.

- Aurel I. Rogojan: Dar de aflat, au aflat, asta e cert.

- Iulian Vlad: Asta e clar, dar nu ştiu cum au răbdat. Și acuma, vorbind între noi, nu vreau să se interpreteze altceva, dar cred că evenimentele s-au succedat cu o asemenea repeziciune şi momentele foarte prielnice nu s-au mai ivit, că de suprimat, e limpede că ar fi urmat să mă suprime, ăsta este un lucru evident. Şi aşa, de vreo câteva ori, am fost pe linia de cătare a puștii.

- Aurel I. Rogojan: Va trebui să trecem în revistă cele şase sau şapte, dacă nu mai multe momente în care s-a încercat suprimarea dumneavoastră fizică. Asta separat. Acum, rămânând tot aici, pe zona confruntării cu serviciile sovietice, sigur au fost trei, patru, cinci poate mai multe acţiuni notabile ale noastre, ale Departamentului Securităţii Statului unde sovieticii au fost descoperiți și nu se așteptau la eșec. În confruntarea din anii ce au precedat evenimentele din decembrie 1989, despre vreo două sau trei operațiuni a început să se mai scrie în literatura străină, în mod deosebit în cea britanică, care se ocupă de istoria KGB-ului. Acum, judecând după două decenii jumătate, oare operaţiunile astea mai mari, care au fost demantelate, Reţeaua lui Volodin, Scrisoarea celor şase şi altele nu puteau să fie, în acelaşi timp, şi un front de lucru deschis Securităţii, pentru ca ei să lucreze mai în adâncime pe alte direcţii, pentru pregătirea evenimentelor din decembrie?

- Iulian Vlad: Teoretic este foarte posibilă o asemenea concluzie. E una din metodele care se utilizează şi nu cred că le-a putut scăpa, dar...

- Aurel I. Rogojan: Adică să îşi valorifice eşecul întrun succes. Bine, aici ne-au prins, le-am dat, i-am pus pe o pistă, ei acum se ocupă de asta şi noi avem cale liberă în altă parte.

- Iulian Vlad: E foarte interesant cum s-a pus problema, având, însă, în vedere două aspecte ale chestiunii, întâi faptul că mai toţi protagoniştii evenimentelor din decembrie au fost în atenţie şi au rămas în atenţie tot timpul, unii dintre ei apărând şi în cazul Băcanu - Volodin, deci se poate spune că nu i-am scăpat pe cei principali şi, cred că le-am pricinuit, după părerea mea, una dintre pagubele cele mai mari pe care le-au putut suferi în perioada respectivă aici, la noi.

Participarea sovieticilor la evenimentele din decembrie 1989 a fost cu trupe speciale

A doua idee, care se alătură la cea dintâi, este aceea că participarea lor la evenimentele din decembrie s-a făcut cu trupe. Au venit cu batalioane şi, deci, nu şi-au bazat proiectele, planurile numai pe reţeaua din interior. Fără îndoială, că şi aceia care au venit în formaţie de la Moscova trebuiau să intre în legătură cu cei din teritoriu, pe unde au avut depozite de armament, prevăzute staţionări pentru regrupare şi pentru proiectarea acţiunilor ce urmau să fie dezlănţuite. Asta este altceva. Dar nu a fost o masă de luptători, care să fi ieşit în faţă şi să fi opus rezistenţă.

Prin urmare, eu cred că a fost unul din momentele când Securitatea a putut să demonstreze, pe de-o parte, că şi coloşilor acestora, care însemnau spionajul sovietic, pe de-o parte, şi, pe de altă parte, spionajul american, aproape concomitent, le-am dat nişte lovituri usturătoare, pentru că au fost demascaţi, ca să zic aşa, oameni esenţiali din reţelele pe care le aveau şi asta s-a întâmplat să fie aproape concomitent. Până atunci, îţi aduci aminte că, ani de zile, nu s-a putut demonstra, concret nu au fost prinși asupra faptului, ori de data asta lucrurile erau foarte limpezi. Aşa că, dacă e să judecăm, nu neapărat sentimental şi cu părtinire, putem spune cu mândrie justificată că ceea ce s-a făcut în anii 1988- 1989 pe linia combaterii serviciului de spionaj sovietic a fost o reuşită, ca şi la ceilalţi din Vest. Sigur, că nu aş vrea să mai reiau, poate, cele ce s-au întâmplat în zilele când s-a trecut la arestarea mea şi nu ştiu dacă treaba asta noi nu am mai...