PSD s-a aruncat în aer: 500 de primari, anchetați? Liderii județeni, înfricoșați de anchete penale

PSD s-a aruncat în aer: 500 de primari, anchetați? Liderii județeni, înfricoșați de anchete penale

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat miercuri seară, la Antena 3, că 500 de primari PSD sunt cercetați dacă sunt în incompatibilitate și că liderii organizațiilor județene PSD se tem să nu intre pe o „listă neagră" a Statului Paralel.

„Suntem loviţi din toate părţile, tot partidul e siderat de ce se întâmplă şi toţi ştim că listele negre vor continua. În momentul de faţă în partid – ca urmare a procesului – s-a creat aşa. Nu există preşedinte de organizaţie judeţeană, municipală sau locală să nu se întrebe dacă nu va fi chemat şi el într-un proces asemănător", a declarat acesta.

„În acelaşi timp avem 500 de primari într-o formă de anchetă de incompatibilitate. Avem încă colegi din conducerile judeţene chemaţi la anchete pe tot felul de mizerii...(...) Avem colegi anchetaţi pe abuz în serviciu pe nişte chestii care te lasă mască”, a adăugat Ștefănescu.

Lista lui Vanghelie

Ne puteți urmări și pe Google News

Lista lui Vanghelie

În PSDse discuta încă din 2012 că Ponta era implicat în fabricarea unor dosare pentru liderii PSD, a declarat recent fostul vicepreședinte PSD Marian Vanghelie. Potrivit acestuia, în 2012-2015, în perioada în care era prim-ministru și președinte PSD, Victor Ponta, alături de George Maior și Ilie Sârbu, socrul lui Ponta, „au negociat lista cu arestările” care urmau să aibă loc în partid. „Am discutat cu mulţi. Nichita, Olguţa, Duicu, Nicolescu de la Argeş, era o listă de 15 persoane incomode”, a spus Vanghelie.

„Pot să confirm că Marian Vanghelie m-a sunat în 2014, după ce eu făcusem o declaraţie în spaţiul public şi luasem apărarea unei persoane condamnate pe nedrept. Mi-a spus că de ce nu-ţi vezi tu de treaba ta, la Craiova, pentru că, uite, ai intrat pe o listă şi o să înceapă să-ţi fabrice un dosar. Acum, dacă dau timpul înapoi, constat că într-adevăr atunci a început dosarul meu”, a confirmat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Fostul președinte PSD Iași, Gheorghe Nichita, a spus și el, ieri, că Vanghelie i-a comunicat şi lui lista celor 15 lideri PSD care ar fi trebuit arestaţi. „În 2012, Marian Vanghelie mi-a spus că anumiţi lideri politici urmează a fi epurați, printre ei fiind domnul Mazăre, Olguţa Vasilescu, despre Bunea Stancu, despre mai mulţi, inclusiv despre mine”, a spus el. Nichita a fost condamnat la închisoare cu executare,decizia nefiind definitivă, într-un dosar început în timpul guvernării PSD