PSD și ALDE au declanșat în Parlament o ploaie de comisii de anchetă
- Ana Petrescu
- 14 septembrie 2017, 00:03
Conducerile celor două Camere ale Parlamentului au prelungit, ieri, cu 60 de zile, activitatea comisiei de anchetă a prezidențialelor din 2009, iar PSD și ALDE vor să înființeze o nouă comisie specială pentru punerea în acord a legislației penale cu deciziile CCR.
Celor două li se adaugă o comisie de anchetă a ANRE, care își propune să afle de ce a fost majorat prețul la curent și o a patra comisie va ancheta dezvăluirile EVZ despre arhiva SIPA. Controverse legate de activitatea SRI ar putea să producă și ele încă o comisie de anchetă în Parlament.
Planul pentru Kovesi
„Vom supune la vot, săptămâna viitoare, dacă vom mai audia pe cineva sau dacă îi vom trimite o nouă scrisoare șefei DNA, Laura Codruța Kovesi”, a spus președintele comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Oana Florea, întrebată de EVZ ce va face comisia în continuare.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, și preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat ieri CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public, după refuzul procurorului-şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, de a se prezenta în faţa comisiei de anchetă și refuzul Procurorului General, Augustin Lazăr, de a înainta comisiei de anchetă o copie a dosarului clasat.
Întrecere pe Coduri Penale
PMP a depus o solicitare de înființare a unei comisii parlamentare comune, care „să pună în acord prevederile neconstituționale din Codul Penal și Codul de Procedură Penală cu deciziile CCR”, însă inițiativa a fost preluată de coaliția PSD-ALDE și a fost aprobată verbal în ședința de ieri a Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.
Ochii pe SRI
Comisia parlamentară de control al activității SRI este așteptată să îl audieze pe fostul colonel SRI Daniel Dragomir, după ce acesta a declarat în spațiul public că SRI făcea rechizitorii pentru procurorii DNA şi stabilea complete de judecată. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că după audierea acestuia se poate ajunge inclusiv la o nouă comisie specială de anchetă, dacă „se va ajunge şi la alte persoane de la vârful SRI”, în afară de Florian Coldea