Un raport prezentat marţi la Colegiul Medicilor Bucureşti arată că 86% dintre medici au fost expuşi în cel puţin o circumstanţă la agresiune verbală. 10 % au fost victime ale violenţelor fizice. Multe dintre cadrele medicale aleg să plece din ţară, pentru că nu sunt plătite decent şi mai suportă şi acte de violenţă.

50% (460 persoane) din totalul celor chestionaţi au declarat că agresiunile verbale, fizice sau de altă natură produse în timpul exercitării profesiei le-au afectat sănătatea, calitatea vieţii sau activitatea, arată studiul, realizat de Fundaţia Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB). Profesor doctor Ioan Lascăr, preşedintele CMMB şi al Fundaţiei CMMB, a declarat că numărul de cazuri violente înregistrat oficial este mai mic decât cel real, iar absenţa sancţiunilor pentru autori sporeşte nemulţumirea angajaţilor din spitale. ”Poziţia noastră este fermă: o politică de toleranţă zero faţă de agresiune şi violenţă la locul de muncă este singurul remediu”, a spus prof. dr. Ioan Lascăr. Directorul Fundaţiei CMMB, Georgeta Ionescu, a afirmat că, în România, a măsura impactul actelor de agresiune la adresa celor care lucrează în sănătate reprezintă „o provocare”, dată fiind lipsa unor informaţii oficiale disponibile opiniei publice, absenţa unui sistem de monitorizare şi reticenţa victimelor de a raporta un incident în anumite situaţii.  

Potrivit „Studiului pilot privind expunerea la agresiune a medicilor din Bucureşti”, 14,2% dintre cei intervievaţi spun că nu au avut asemenea incidente de agresiune.

De asemenea, 48% dintre cei care au fost victime ale violenţei la locul de muncă nu au depus un raport oficial cu privire la eveniment pentru a semnala violenţa fizică sau abuzul verbal.

Doar 47,3% dintre cei care au consemnat că au fost agresaţi fizic (în total declarând 176 agresiuni fizice) s-au adresat poliţiei.

Creşterea numărului de incidente, frecvenţa şi severitatea impactului fac ca unii profesionişti de îngrijire a sănătăţii să sufere de simptome date de stres şi epuizare (36,8 %) şi, în anumite cazuri, de tulburări datorate unui stres post-traumatic (2,9%), arată studiul.

15,7% apreciază că violenţa a avut un impact negativ asupra familiei şi asupra calităţii vieţii lor.

Acelaşi studiu relevă că 72,4% dintre participanţii la studiu efectuează timp suplimentar de lucru, între una şi 32 ore săptămânal, cu o medie de 7,95 ore săptămânal.

În Bucureşti sunt înregistraţi aproximativ 14.500 medici, dintre care 68% sunt femei şi 32% bărbaţi.  

Ancheta sociologică a confirmat că personalul medical, în speță cel din unitățile de urgență, se plasează într-o zonă cu risc mai mare de violență la locul de muncă decât populația în general. Unitățile de urgență gestionează crize care pot implica viață sau moarte, iar așteptarea îngrijirii poate genera frustrări-  de ex. vizionarea unui alt pacient în stare mai critică ce a primit îngrijire primul, dar și un nivel ridicat de anxietate atât al pacienților, cât și membrii de familie sau prietenilor care îi însoțesc.

”Nici cazurile de agresiune, nici consecinţele acestora asupra personalului medical nu au fost înregistrate sistematic şi nu există mecanisme unitare de raportare sau proceduri scrise pentru a manageria acest tip de incidente”, a subliniat Georgeta Ionescu. ”Sistemele de raportare standardizate pentru incidentele cauzate de agresiuni sunt o excepție și la nivel de unități medicale. Unii administratori au fost lenți în a aloca resurse pentru a atenua impactul

și a preveni agresiunile viitoare. Nivelul înalt de sub-raportare a incidentelor de violență și agresiune din sectorul sănătății s-a perpetuat și deoarece multe persoane acceptă agresiunea din partea pacienților sau însoțitorilor ca parte din slujbă. Subiectul a început să primească o oarecare atenție în țara noastră abia în ultimii cinci ani și doar cu privire la cazurile grave de asalt /violență fizică. Agresiunea împotriva personalului din serviciile medicale este adusă în atenția opiniei publice doar atunci când au loc incidente severe soldate cu rănire și incapacitate de muncă sau se produc pierderi materiale legate de dotările unităților medicale.

Studii privind incidente de agresivitate la locul de muncă în practica medicală sunt însă limitate atît sub aspectul cercetării cât și a

disponibilității datelor pentru public. Singura referință tematică găsită, fiind lucrarea din 2011 coordonată de Prof. I.Rotilă, Viorel: Calitatea vieţii profesionale şi tendinţa de migraţie a personalului din sistemul sanitar.  Potrivit autorilor, agresiunile au un impact în ce privește securitatea și sănătatea personalului medical și conduc la degradarea calității serviciilor de îngrijire medicală, iar personalul - și așa insuficient în România - își abandonează profesia.

Potrivit unui Studiu realizat de către Federaţia Europeană a Serviciilor

Publice , aproximativ 3% dintre medici şi 5-10%intre asistenții medicali din România emigrează în fiecare an, iar expunerea la agresiune reprezintă un factor important pentru migrația medicilor, alături de condițiile economice și profesionale uneori precare”, se mai arată în studiu.

 

Doar 14.5 % (79) dintre cei chestionaţi au primit o instruire formală în managementul relaţiei cu persoane violente, deși 86.1 % cred că acest lucru ar fi o idee bună.

Agresiunea este definită în sens larg ca „orice comportament verbal, nonverbal sau fizic care pune în pericol sau generează un pericol pentru sine, pentru alţii, sau asupra unor bunuri necesare înfăptuirii actului medical.”

Studiul pilot se bazează pe răspunsuri furnizate prin intermediul unui chestionar de opinie constând în 23 de întrebări. Chestionarele autoadministrate au fost difuzate şi ulterior colectate cu sprijinul administraţiei a 21 de spitale şi al Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti şi Ilfov.