Editura Evenimentul si Capital

Klaus Iohannis, înainte de plecarea în Germania: „Voi aborda subiectul aderării României la spațiul Schengen”. PLUS: SCENA PALTONUL, ACTUL II. Șeful statului a fost iar într-un MOMENT STÂNJENITOR pe AEROPORT

Klaus Iohannis.
Autor: | | 83 Comentarii | 6793 Vizualizari

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Germania, unde urmează să se întâlnească, joi, cu omologul său, Joachim Gauck, şi cu cancelarul german Angela Merkel. Şeful statului a susținut o scurtă declaraţie de presă la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă". După "scena paltonului" de la Paris, Iohannis este pus, din nou, într-o situaţie stânjenitoare din cauza paltonului.

O nouă vizită oficială a preşdintelui Klaus Iohannis, un nou episod "Paltonul". De această dată însă, scena a avut loc la Aeroportul Henri Coandă. După declaraţia de presă, Klaus Iohannis a rămas în salonul oficial, acolo unde a susţinut declaraţia de presă, deoarece paltonul său lipsea. Era deja în avion. Preşedintele a aşteptat ca cineva să îi aducă paltonul, după care a părăsit încăperea şi a urcat în avion.


„Scena Paltonului” la Paris. Iohannis, victima protocolului francez

Șeful statului a efectuat o vizită oficială în Franța, acum două săptămâni. Un incident a avut loc pe aeroportul din Paris. Pentru că francezii au uitat să-i țină haina, șeful statului și-a aruncat-o pe mașină. Prima doamnă intră în salonul oficial al Aeroportului „Henri Coandă”. Președintele Klaus Iohannis merge în Franța, într-o vizită oficială, împreună cu soția sa. Se face dintr-o dată liniște și toți ochii se îndreaptă spre ea. „Are fustă scurtă!”, e primul comentariu care se aude....  citește aici tot articolul!


CLICK PE IMAGINILE DE MAI JOS PENTRU POZE ȘI VIDEO: FOTO: ştiripesurse.ro FOTO: ştiripesurse.ro FOTO: ştiripesurse.ro FOTO: ştiripesurse.ro FOTO: ştiripesurse.ro  



Principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis:

  • Sunt bucuros să efectuez prima vizită la Berlin ca președinte al României. Relațiile cu Germania sunt foarte importante. Vizita va începe cu o întâlnire cu președintele Joachim Gauck și apoi voi avea o întrevedere cu doamna cancelar Merkel. După-amiază voi avea o întâlnire cu preşedintele Bundestagului, după care mă voi întâlni cu conducerea Forumului Democrat Român. Voi încheia cu o întâlnire cu diaspora.
  • Contăm pe sprijunul german pentru integrarea reală şi în profunzime a României în nucleul european. Avem multe puncte în comun care ne unesc. România, ca şi Germania, este un stat cu un spirit comunitar bine conturat.
  • Vom discuta despre evoluţiile în materie de securitate de pe continentul nostru, voi aborda subiectul aderării României la spațiul Schengen şi despre situaţia din Ucraina. De un interes deosebit pentru noi este situaţia Republicii Moldova.


Şeful statului va fi primit joi la Palatul Bellevue din Berlin în cadrul unei ceremonii oficiale. El va avea convorbiri tete-a-tete cu preşedintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, şi va participa la un dejun de lucru cu acesta. La Cancelaria Federală, preşedintele Iohannis va avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale cu cancelarul german Angela Merkel, iar la ora 16,10 cei doi oficiali vor susţine o declaraţie de presă comună. 

 
În aceeaşi zi, şeful statului va avea la sediul Bundestag convorbiri cu preşedintele Bundestag, prof. dr. Norbert Lammert, iar în clădirea Reichstag, o întâlnire cu conducerea Forumului Germano-Român. De asemenea, preşedintele Iohannis va participa la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania la Ambasada României la Berlin.
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate