Povestea celei mai VÂNATE femei din Franţa. Complicea lui Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici din nord-rstul Parisului, este în libertate. Poliţiştii francezi sunt în continuare în alertă
- Ioana Tomescu
- 10 ianuarie 2015, 08:33
Amedy Coulibaly, autorul atacului armat şi luării de ostatici de ieri, de la magazinul evreiesc din nord-estul Parisului, a fost ucis în timpul intervenţiei forţelor de ordine, operaţiunea care s-a desfăşurat în acelaşi timp cu asaltul asupra fraţilor Kouachi, autorii atacului terorist de la Charlie Hebdo. Complicea sa, Hayat Boumedienne, a reuşit să scape şi este căutată de poliţiştii francezi.
Amedy Coulibaly este şi principalul responsabil pentru uciderea unei poliţiste în capitala Franţei, joi. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, ucis ieri de poliţiştii francezi, a fost ajutat în acest atac de Hayat Boumedienne, o tânără de 26 de ani. Cei doi au stat la originea luării de ostatici de ieri, din nord-estul Parisului, însă pe parcursul serii de joi au apărut informaţii contradictorii cu privire la implicarea lui Boumedienne în acest ultim atac.
Autorităţile franceze au făcut publice joi identităţile celor doi, aceştia fiind suspecţi în uciderea poliţistei din Paris. Soarta lui Hayat Boumedienne, după moartea lui Coulibaly, este necunoscută, Pascal Disant, purtător de cuvânt al poliţiei, declarând că femeia este "vânată" de poliţiştii francezi.
O ipoteză vehiculată este aceea că Boumedienne a fost implicată şi în evenimentele de ieri seară şi a reuşit să scape în confuzia creată în timpul operaţiunii de eliberare a ostaticilor din magazin. De altfel, mai mulţi martori au relatat faptul că nu una, ci două persoane au atac magazinul evreiesc din nord-estul Parisului.
Hayat Boumeddiene (26 de ani) este fosta iubita a lui Amedy Coulibaly, potrivit unor surse citate de Le Monde. Ei locuiau împreună în 2010, când Coulibaly fusese arestat şi ulterior condamnat în decembrie 2013 la cinci ani de închisoare în dosarul privind tentativă de evadare a islamistului Smain Ait-Belkacem.
Potrivit CNN, care îl citează pe procurorul francez Francois Molin, Hayat Boumedienne şi soţia unuia dintre fraţii Kouachi, Cherif, au schimbat în anul 2014 nu mai puţin de 500 de telefoane. Soţia lui Cherif Kouachi le-a spus anchetatorilor că cei doi fraţi şi Coulibaly se cunoşteau foarte bine. De altfel, în timpul luării de ostatici de joi, Coulibaly a cerut forţelor de ordine franceze să îi lase pe fraţii Kouachi să plece, în caz contrar va ucide toţi ostaticii.
Hayat Boumedienne şi Amedy Coulibaly s-ar fi căsătroi religios în anul 2014, după ce Coulibaly a fost eliberat. Cuplul însă nu s-a căsătorit civil, astfel că potrivit legislaţiei franceze, cei doi nu au fost recunoscut ca soţ şi soţie.
Potrivit Daily Mail, cazierul lui Boumedienne nu este cunoscut. Ce se ştie despre ea este că are origini alegriene şi şi-a alterat numele de familie pentru ca acesta să sune franţuzesc.
Când Coulibaly a fost investigat de autorităţi pentru legăturile sale cu extremiştii islamişti, Boumedienne le-a declarat anchetatorilor că în anul 2009 a demisionat dintr-un job prost plătit de casieră într-un magazin din Paris şi tot atunci a început să poarte vălul, dedicându-se total lui Coulibaly. Ea a recunoscut că a fost inspirată de "soţul" ei să citească multe cărţi despre religie şi să-şi pună întrebări pe acest subiect.
Cei doi au locui în Begneuy şi erau consideraţi de vecini un cuplu foarte religios, calm, normal. În urmă cu o lună, Boumedienne şi Coulibaly au dispărut brusc şi au fost văzuţi abia săptămâna aceasta, în evenimentele din Paris.