Ponta: Nu am tăiat niciun leu de la Administraţia Prezidenţială ca să nu apară iar discuţii cu lupte între Palate

Ponta:  Nu am tăiat niciun leu de la Administraţia Prezidenţială ca să nu apară iar discuţii cu lupte între Palate

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri că Adminstraţia Prezidenţială a primit la rectificarea bugetară atât cât a solicitat, adăugând că nu a tăiat niciun leu de la acest capitol pentru a nu apărea discuţii legate de lupta între cele două Palate.

"Cât au cerut atât primesc. Nu ştiu cât au cerut. Ştiu că i-am spus domnului ministru (Teodorovici - n.r.) cât cer atât să le dea. (...) Eu nu am tăiat niciun leu ca să nu apară iar discuţii cu lupte între Palate şi alte lucruri de genul ăsta. Avem o relaţie atât de bună încât ar fi păcat, de ce să tăiem?", a afirmat Ponta, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.    Potrivit ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, Administraţia Prezidenţială a primit în plus la rectificare 1,5 milioane de lei, iar cele două Camere ale Parlamentului circa 3,5 milioane de lei.    În ceea ce priveşte Fondul de Rezervă al Guvernului, premierul a precizat că acesta însumează 900 de milioane de lei.    "De principiu, jumătate sunt pentru agricultură. Dacă obţine domnul Constantin acordul Comisiei Europene (pentru plata despăgubirilor celor afectaţi de secetă - n.r.). (...) Avem problema cu refugiaţii, vine iarna... Dacă nu se cheltuie înseamnă că o să avem deficitul mult mai mic", a explicat premierul.