Polonia se pregătește pentru o posibilă confruntare cu Rusia

Polonia se pregătește pentru o posibilă confruntare cu Rusia

Polonia va începe, în curând, înrolarea primilor voluntari ai forței paralimilitare de 35.000 de oameni, pentru a se apăra în fața amenințării rusești pe care o percep ca fi ind reală și posibilă

Ministrul Apărării, Antoni Macierewicz, a declarat, într-o conferință a organizațiilor paramilitare care a avut loc în orașul Ostroda, din nordul țării, că înrolarea primilor membri ai forțelor teritoriale de apărare va începe în septembrie.

Structura de comandă a acestei forțe și numirile în funcțiile de conducere au fost deja decise, în luna aprilie.

Forțele respective vor fi compuse din civili care au urmat o pregătire militară și vor apăra țara, în cazul în care „Rusia va cuceri teritorii în Polonia, prin infiltrare, așa cum s-a întâmplat în Ucraina”.

„Aceste forțe de apărare teritorială reprezintă răspunsul nostru la amenințările pe care le asociem cu un război hibrid”, a spus Grzegorz Kwasniak, un responsabil polonez.

Țările baltice, în aceeași situație

Fiecare din cele 16 provincii poloneze este de așteptat să aibă o brigadă, iar Mazovia, cea mai mare și cea mai populată regiune din centrul țării, va avea două astfel de brigăzi. Vor avea prioritate provinciile din est - Podlachia, Lublin și Podkarpachie - care sunt cele mai expuse la presiunile din partea Rusiei.

Asemenea măsuri sunt luate și în state ex-sovietice, care au o istorie lungă de tensiuni cu Moscova. Grupările paramilitare din acele țări au fost prezente la conferința de la Ostroda.

Polonia are deja o organizație paramilitară, o asociație a pușcașilor, numită Strzelec, înființată în secolul trecut, de arhitectul independenței Poloniei, Jozef Pilsudski. Are în jur de 12.000 de voluntari, mulți dintre ei tineri, pregătiți în arta războiului.

Unitățile Strzelec vor participa, în premieră, la un exercițiu militar major, Anakonda, la care vor fi prezenți și alți aliați din NATO, a spus comandantul asociației, Marcin Waszczuk pentru AFP. Exercițiul va avea loc în Polonia, între 7-17 iunie.

Trupe NATO în Polonia

În timpul vizitei în Polonia a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, ministrul polonez al Apărării a anunțat că Alianța va staționa patru batalioane în Polonia, Lituania, Letonia și Estonia, prin rotație.

Rusia își formează trei noi divizii militare și desfășoară cinci regimente strategice de rachete nucleare

Batalioanele multinaționale vor fi formate din 300-800 de soldați. Mai mulți generali și analiști au avertizat că forțele rusești ar putea cuceri Riga sau Tallin, în mai puțin de 36 de ore. Batalioanele NATO și exerciții militare mai numeroase în țările baltice și în Polonia sunt parte a soluției la problema agresiunii Rusiei în estul Europei.