PNL a făcut electoratul să vadă roșu-n fața ochilor

PNL a făcut electoratul să vadă roșu-n fața ochilor

Social- democrații și-au adjudecat cele mai multe mandate de primari, consilieri județeni și consilieri locali. Bucureștiul și majoritatea reședințelor de județ sunt roșii

Pe măsură ce procesul de centralizare a voturilor se apropie de final, devine o certitudine că PSD câştigă – ne referim la votul politic pe ţară – cu aproximativ 10 procente mai mult decât PNL. De asemenea, victoria socialdemocraților este realmente zdrobitoare în București, Capitala devenind pentru întâia oară roșie în totalitate. Mai mult chiar: PSD este aproape de a obţine majorităţile mult dorite, atât în cadrul Consiliului General, cât şi în consiliile sectoriale.

Ce-i drept, în pofida catastrofei de la Bucureşti, liberalii au obţinut mai bine de 1.000 de edili, în condiţiile în care au intrat în alegeri cu numai 750. În ceea ce privește mediul urban, PNL a câștigat în 11 mari orașe: Alba Iulia, Arad, Botoșani, Călărași, Cluj, Oradea, Piatra Neamț, Ploiești, Reșița, Suceava și Timișoara. Ca o observaţie, în teritoriu, edilii ex-pedelişti au reuşit să acceseze noi mandate.

O serie de primari trimiși în judecată de DNA, anchetați sau chiar închiși, au reușit să câștige alegerile la scor.

PSD s-a impus în nu mai puţin de 19 mari oraşe: Alexandria, Bacău, Bistriţa, Brăila, Buzău, Constanţa, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Piteşti, Slatina, Slobozia, Târgovişte, Târgu Jiu, Vaslui şi Zalău.

Graţie faptului că primarii au fost decişi într-un singur tur, UDMR a recâştigat o serie de fotolii de primar pierdute în 2012, în faţa USL. O victorie importantă este cea de la Satu Mare, unde, până în 2012, funcția de primar era exclusiv apanajul Uniunii. UDMR s-a impus şi la Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe.

Surprinzător este că o serie de primari trimişi în judecată de DNA, anchetaţi sau chiar închişi au reuşit să câştige alegerile la scor. Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş (susţinut de o coaliţie din care face parte şi Forumul Democrat German) i-a surclasat pe toţi ceilalţi co n t racandidaţi, obţinând un uluitor 70%. Cherecheş e trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată.

De asemenea, la urne s-au impus Olguţa Vasilescu (urmărită penal pentru spălare de bani), George Scripcaru (trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu) şi Decebal Făgădău (fost om al tripletei Mazăre-Constantinescu- Strutinsky, care a apărut şi în interceptările DNA dintr-unul dintre dosarele lui Mazăre).

PMP și ALDE, rezultate bune unde au avut candidați

Deși, la nivel național, la votul pentru consiliile județene, PMP și ALDE au obținut un scor aparent slab, în jur de 5%, acest fapt se datorează incapacității de a depune candidaturi în toate localitățile. În localitățile mari unde au depus liste, rezultatele au fost diferite.

Au fost și unități administrative importante, în care cele două formațiuni nu au reușit să treacă de barierele legale de la înscriere. De exemplu, în sectorul 5 din București, PMP nu a reușit să aibă candidat, aceeași situație fiind înregistrată la Craiova. În schimb, în centrele urbane mari, în care formațiunile conduse de Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu au putut intra în competiție, ele au obținut rezultate relativ bune. De exemplu, la București, PMP a obținut 6,6% din voturile pentru Consiliul General. Și la sectoarele în care a avut candidați, formațiunea condusă de Băsescu a obținut peste 5%. La Timișoara, unde liberalul Constantin Robu domină autoritar, PMP a colectat 6,64% din voturi, iar ALDE 5,2%.

La Ploiești, PMP a obținut patru mandate în Consiliul Local, iar ALDE două. În schimb, la Arad, fieful lui Gheorghe Falcă, finul lui Traian Băsescu, PMP nu a depășit pragul de 5%. ALDE a obținut un scor bun, de 8,25% și va avea doi consilieri locali.

Mișcarea Populară va avea însă consilieri județeni, având peste 5% din voturi - potrivit unei numărători paralele efectuate de PSD. Nici în Clujul dominat de Emil Boc, PMP nu a reușit să treacă de pragul electoral. ALDE va lua un mandat de consilier județean.

În municipiul Baia Mare, PMP a luat 6,02% din voturi, iar la nivelul Consiliului Județean – 5,71%. ALDE a avut în acest județ circa 2%. În Gorj, fieful lui Victor Ponta, ALDE a obținut – după numărarea a circa 10% din secții – peste 7%, iar PMP – 6,10%. Și în alt fief PSD, în municipiul Iași, PMP și ALDE au intrat în consiliul local.

Exit-poll-urile, ierarhie corectă și în marja de eroare

Exit-poll-urile au anunțat duminică seara rezultate foarte aproape de scorurile obținute de candidați. Potrivit ultimelor date publicate aseară de Biroul Electoral Central (BEC), Gabriela Firea (PSD+UNPR) a obținut 43,96% la Primăria Capitalei, urmată de Nicușor Dan (USB) - 29,15%, Cătălin Predoiu (PNL)- 10,93%, Robert Turcescu (PMP) - 6,40% și ALDE – 2,94%.

Cel mai apropiat de acest scor a fost IRES care a anunțat următoarele rezultate: Gabriela Firea (PSD) - 42,1%, Nicușor Dan (USB) - 29,8%, Cătălin Predoiu (PNL) - 13,3%, Robert Turcescu (PMP) - 6,1% și Daniel Barbu (ALDE) - 3,9%. Datele Sociopol au fost: Firea - 41 %, Dan - 29 %, Predoiu - 14%, Turcescu - 6 % și Barbu - 4%. CURS și Avangarde au anunțat următoarele scoruri: Firea- 41,5%, Dan- 30,3%, Predoiu- 12,3%, Turcescu- 6,86% și Barbu- 4,19%.

Reședințe de județ: PSD - 19, PNL - 11