Pensii speciale pentru nişte oameni deosebiţi. Egalitate între parlamentari şi aviatori!
- Virgil Burl ă
- 9 aprilie 2015, 00:00
Bani mai mulţi, nemunciţi, asta vor mai nou, cei 600 de parlamentari ai României aleși în baza unei legi proaste care aproape i-a dublat ca număr în urmă cu trei ani.
Pentru că sunt mulți, pentru că nu răspund în fața nimănui și pentru că hazardul i-a trimis în Parlamentul României în baza a câteva zeci sau sute de voturi, s-au gândit că n-ar fi rău să-și asigure bătrânețea cu o pensie specială. Deși au muncit în plen în cinci luni mai puțin decât un salariat obișnuit într-o lună, aleșii neamului n-au nicio limită și vor să pună în discuție, pe ascuns, aprobarea pensiilor speciale pentru propria tagmă.
Au fost și înainte pensii speciale, pe modelul magistraților dar Emil Boc le-a tăiat. Acum, când economia țării și-a revenit și curge lapte și miere pe șanțurile patriei este momentul ca nedreptatea să fie reparată. „Dar ce-i rău în asta, doamnă? Știți că parlametarii români au cele mai mici indemnizații din Uniunea Europeană?”, s-a răstit, ieri, la un jurnalist, colaboratorul Securității Ciprian Nica, alias „Bratosin” și deputat PSD de Vrancea. Marele jurist se face că nu pricepe diferența dintre indemnizație și pensie. Susține proiectul, la fel cum face Marton Arpad, deputat UDMR de 25 de ani și „frânar” de frunte a ceea ce presupune integritatea pestriței clase politice de la noi.
Jurnaliștii au dezvăluit că inițitiva nu este nouă, a mai fost fluturată de alt social democrat de vază, Anghel Stanciu. Prevăzător, fostul naționalist de la „România Mare” se simte amenințat de ANI, cea care l-a descoperit în conflict de interese. Dacă cel de-al șaptele mandat este sub semnul întrebării, măcar să-și cheltuie pensia specială în tihnă, că doar special a fost și el în ultimii 23 de ani de când trudește din Casa Poporului, pentru popor.
Mai exact, ce vor parlamentarii? Dacă au fost aleși de trei ori, să primească o pensie în cuantum de 80% din ultima indemnizație brută încasată. Dacă au fost aleși doar de două ori sau o au avut un singur mandat, pensia scade cu 20, respectiv 40% din ultima indemnizație brută. Parlamentarii au copiat modelul magistraților, doar că aceștia din urmă pot ieși la pensie după 25 de ani vechime. Politicienii se vor prin această inițiativă scandaloasă deasupra lor, adică să încaseze pensii speciale, după numai 12 ani de vechime în Parlament. Un alt argument şoptit pe holurile largi ale Parlamentului ar fi acela că piloţii şi-au recâştigat pensiile. Ce, politicienii sunt mai proşti?
Să nu ne mire când o asemenea inițiativa va fi votată în cele două Camere. La conștiința selectivă a parlamentarilor noștri, n-ar fi de mirare să vedem un vot masiv „pentru”, că doar nu-i incompatibil să votezi legi pentru binele cetățenilor. Chiar dacă te premiezi singur, tot câştigător te numeşti!