Pe ”drumul lui Boc”, DNA îi va trimite la închisoare pe cei care au plătit lucrări NEEFECTUATE

Pe ”drumul lui Boc”, DNA îi va trimite la închisoare pe cei care au plătit lucrări NEEFECTUATE

DNA Cluj a demarat o anchetă cu privire la drumul turistic Răchițele – Ic-Ponor. Acestui drum i se spune ”drumul lui Boc” deoarece acesta pornește din localitatea natală a fostului premier, Răchițele.

La drumul touristic Ic – Ponor, o expertiză făcută de DNA Cluj a scos la iveală lucruri incredibile. Concluzia experților a fost că cei de la firma de construcții, în complicitate cu functionari de la CJ Cluj au furat mult și bine.

Experții angajați de DNA au descoperit că la acest drum s-a folosit un beton dintr-o clasă inferioară dar a fost decontat un beton de clasă superioară. Experții susțin că trebuia folosit un beton din clasa de rezistență mare C35/45 dar în realitate au descoperit un beton de rezistență mai redusă din clasa C25/30. În total susțin experții, diferența de preț dintre cele două tipuri de betoane este de 3.52 milioane de lei.

S-au decontat lucrări care nu există

Mai mult, experții angajați de DNA au descoperit că firma de construcții MBS Groups, care s-a ocupat de acest proiect rutier, a decontat 795 de metri de rigole de evacuare a apelor în condițiile în care, în realitate aceste rigole nu au fost executate. Prejudiciul adus prin decontarea acestor rigole care nu au fost construite, este de 3.11 milioane de euro.

De asemenea, experții angajați de DNA mai susțin în expertiză că valoarea lucrărilor rămase neexecutate ca urmare a stopării activității firmei MBS Group, este de 12. 8 milioane de lei.

În prezent, pentru a se putea circula pe drumul turistic, Consiliul Județean Cluj a organizat o nouă licitație publică pentru asfaltarea acestuia.

”Drumul lui Boc” se tot construiește de opt ani

Proiectul de la Răchițele a demarat în anul 2007, când licitația a fost câștigat de MBS Group din Turda, patronată de un membru PDL, Gabriel Szilagyi. Numele lui Szilagyi a apărut în mai multe scandaluri de corupție, ultima data în dosarul privindu-l pe fostul președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, căruia i-ar fi dat suma de 100.000 de lei. Prețul de adjucare a licitației a fost de 49 de milioane de lei, mult prea puțin pentru a putea termina lucrarea la timp. Lungimea drumului care trebuia construit era de 20.5 kilometri. Deși, initial, constructorii au promis că vor termina lucrările în câteva luni, acestea nu au fost finalizate nici azi. În 2012, lucrările au fost sistate din cauza faptului că firma care a câștigat licitația nu a mai avut bani să finalizeze drumul.  

 

Ne puteți urmări și pe Google News