Am fost, până acum un sfert de veac, una din puterile navale comerciale ale lumii. Azi nu mai însemnăm nimic, pe acest segment. Dar, în fiecare an, serbăm Ziua Marinei Române. Care marină e doar cea militară. Și aceea îmbătrânită și prost înzestrată.

La momentul Revoluției din 1989, Flota Maritimă Comercială – defuncta Navrom Constanța – număra, conform Registrului Naval Român – actuala Autoritate Navală Româ- nă (ANR) – 301 nave. România avea una din cele mai diversificate flote din lume, a cincea după capacitatea de transport, de milioane de tone. Aveam cargouri de diferite tonaje, mineraliere, vrachiere, petroliere, fery-boat-uri și nave Ro-Ro. Flota de pescuit oceanic – pe atunci IPO Tulcea, ulterior CRPO - număra peste 50 de pescadoare și 13 nave frigorifice de tip Polar. În anii ’80, porturile Constanța, Mangalia și Sulina găzduiau o mică, dar vivace, flotilă de pescuit costier, cu 20 de nave. Marina Militară era, după cea a sovieticilor, cea mai bine înzestrată din Marea Neagră, având pe inventar un crucișător ușor, Muntenia, un divizion de vânătoare de submarine și unul din cele mai performante submarine ale acelor timpuri. Azi, după 27 de ani, nu mai avem nici măcar o navă comercială cu pavilion românesc, flota de pescuit oceanic, ca și cea costieră trezesc doar nostalgii, iar Marina Militară e o glumă bună ținând cont de vârsta și dotările bastimentelor.

FOTO: Înainte de 1989, pescadoarele Flotei de Pescuit Oceanic a României asigurau cel mai ieftin produs de pe piață: peștele oceanic. Astăzi, acesta e un produs de lux

Nu mai avem nicio navă maritimă comercială

În momentul împărțirii Flotei de Comerț, din decembrie 1990, în cele trei mari companii: Navrom, Romline și Petromin, România mai avea doar 288 de nave comerciale. Anii ’90 au fost dramatici. Proasta administrare și lipsa de viziune au dus la fărâmițarea și sublimarea acestei bogății naționale. Navele au fost date spre exploatare, în contracte de tip BareBoat – adică un fel de locație de gestiune – unori ageamii și escroci. Puțini au fost cei care s-au priceput să le navlosească și, chiar și aceia, le-au schimbat pavilionul național cu unul de complezență. În numai un deceniu, Flota Maritimă Comercială a devenit o amintire, navele ei fiind ori înstrăinate ori luând drumul șantierelor de dezmembrat vapoare, la fier vechi. În acest moment, la ANR sunt înregistrate, covârșitor, doar nave fluviale sau de ape interioare, puținele vapoare supraviețuitoare care încă mai navighează, cu armatori români, având pavilioane de complezență.

Cum au ajuns macroul și stavridele pești de lux

La fel s-a întâmplat și cu flota de pescuit oceanic, din patrimoniul CRPO Tulcea. Licențele de pescuit s-au pierdut, navele au început să staționeze și, încet-încet, au fost și ele vândute pentru achitarea datoriilor. După același tipar s-a distrus și flota de pescuit costier, care asigura necesarul național de pește, din apele noastre teritoriale. Și nu pentru că nu mai era sau nu mai e pește suficient în Marea Neagră, că nu de aia vin turcii să braconeze în apele noastre. Ci din pricina prostului manageriat și corupției. Așa s-a ajuns ca un kilogram de stavride autohton să coste cât unul de doradă de import. Iar hamsia sau macroul, cândva peștii săracului, să fie o mâncare de lux. Totul pe fondul așa-zisei „privatizări”, în fapt o metodă de a îmbogăți „meseriașii” tranziției. Echipajele acestor nave, fie ele de pescuit, sau ale flotei de comerț, rămâneau neplătite cu lunile și făceau foamea prin porturi străine, la mii de mile marine departe de casă. Mai mulți dintre managerii acestor companii, unii români, alții străini, au fost arestați și judecați. Unii au fost condamnați de statul român și alții nu. Iar câțiva chiar au câștigat la CEDO despăgubiri, pentru că au fost judecați incorect.

Școlarizăm ofițeri de marină pentru flote străine

În tot acest timp, vreme de 27 de ani, România a continuat să școlarizeze, pe bandă rulantă, an de an, mii și mii de ofițeri de marină. Dacă, până în 1989, exista o singură instituție de învățământ superior care avea această calitate – Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, în prezent avem două: Academaia Navală – urmașa fostului Institut – și Universitatea Maritimă Constanța, bașca un colegiu, așa numit „vocațional”, culmea, la Mogoșoaia. În concluzie, noi școlarizăm, pe banii noștri, ofițeri de marină pentru flote străine! Și nici măcar nu avem garanția că acești absolvenți își vor putea lua brevetul și face meseria în condițiile în care nu li se garantează nici măcar voiajul de practică, darămite stagiatura.

FOTO: LIBERTATEA - Submarinul Delfi nul a intrat ultima oară în imersiune acum 21 de ani

Submarinul bibelou

În al II-lea Război Mondial, România avea trei submarine, distrugătoare, torpiloare și crucișătoare. Azi, Flota Militară a României e o ruină. În 1989, aveam un crucișător ușor, botezat de Ceaușescu „Muntenia”. După Revoluție ne-am trezit să-i spunem distrugător și i-am schimbat numele, mai întâi în Timișoara, apoi în Mărășești. Ca să vină, mai apoi, americanii și să ne spună că același bastiment este, de fapt, fregată. Mă rog... Submarinul pe care îl avem, Delfinul, livrat de ruși în 1986 și plătit în alimente în valoare de 80 de milioane de dolari, a intrat în imersiune ultima oară, acum 21 de ani. Și era să nu mai iasă. Îi expiraseră acumultatorii și, de atunci încoace, nu s-au găsit bani pentru înlocuirea lor. Acum, chiar dacă n-ar fi ușor căzut în desuetudine, și chiar dacă ar fi reparat capital, tot ar fi nefuncțional. Instrucția unui echipaj capabil să-l transforme într-o armă de temut, cum e de altfel, durează aproape doi ani. Și, teoretic, ar trebui făcută la ruși... Așa că îl ținem pe post de mascotă, alături de venerabilul bric Mircea, care a împlinit 78 de ani.

FOTO: Cargoul Neptun, nava școală a Marinei Comerciale a ajuns, acum mai bine de un deceniu, la fi er vechi. Ți se rupe inima!

Fregatele noastre, niște lei fără gheare și dinți

Cât privește cele două bătrâne fregate, Regele Ferdinand și Regina Maria, cumpărate cu cât nu face de la britanici, acestea sunt pe cât de frumoase, pe atât de inutile, în condițiile acutalei lor înzestrări. Contraamiralul Vergil Chițac, fostul rector al Academie Navale Mircea cel Bătrân, în prezent senator, a declarat, acum trei ani: „Aceste fregate sunt ca niște lei care miros foarte bine, văd excelent, se mișcă extrem de repede, dar n-au gheare și dinți să se bată!”. Acesta e secretul pe care îl știe toată suflarea Marinei Militare, dar pe care nu-l spune nimeni, niciodată, în public. 

„Fregatele noastre sunt ca niște lei care miros foarte bine, văd excelent, se mișcă repede, dar n-au ghiare și dinți pentru prada lor.” , VERGIL CHIȚAC, contraamiral de flotilă (r)

FOTO: Fregata Mărășești, fost distrugător, ex-crucișător, cel mai puternic bastiment românesc a împlinit 31 de ani

Șantierele navale din România duduie pentru alții

De la Mangalia, până la Drobeta Turnu Severin, România are, pe teritoriul ei, șase șantiere de construcții de nave maritime. Toate duduie de câtă treabă au, dar nu pentru noi! Nici unul, în ultimii 25 de ani, nu a mai livrat vreo navă statului român sau unui armator care să arboreze, la pupa, pavilionul românesc. De altfel, nici nu prea mai sunt ale noastre, că la Mangalia sunt sudcoreenii de la Daewoo, la Tulcea, norvegienii de la Aker, la Galați, olandezii de la Damen ș.a.m.d. Lipsa unui proiect guvernamental coerent de construcții de nave noi ne-a transformat în proștii satului. Cât privește porturile maritime românești: Mangalia, Constanța, Midia, Tulcea, Brăila sau Galați, acum 30 de ani congestionate de traficul imens de mărfuri, astăzi stau cu danele mai mult goale. Aceasta în condițiile în care Constanța e al doilea port ca mărime al Europei după Rotterdam, iar Canalul Dunăre-Marea Neagră reprezintă și el o imensă facilitate. Suntem, evident, ori incompetenți, ori dușmanii propriului interes național.

Crucea Marinarilor

Să recapitulăm. România are 240 de kilometri de litoral. Numai crucișătorul Moskva, staționat la Sevastopol, cu armamentul de pe el și o susținere aeriană adecvată și suport submarin, poate face praf și pulbere toată flota noastră militară pe care, în fiecare an, de Adormirea Maicii Domnului, Ziua Marinei Române, este scoasă la expoziție în dreptul falezei Cazinoului constănțean. Tot acolo, pe locul unde a fost amplasat infamul monument al marinarilor sovietici eliberatori, de fapt cei care au bombardat Constanța, se află o cruce. Se numește „Crucea Marinarilor” și pe ea scrie: „Marinarilor români al căror mormânt le este marea”. 

„De 15 august defilăm, procedăm la marșuri în fața tribunei oficiale. Nu știu ce au de sărbătorit oficialitățile.” , LAURENȚIU MIRONESCU, președintele Ligii Navale Române.

FOTO: Bricul Mircea, nava școală a Marinei Militare, a fost construită în 1939, la Hamburg. A împlinit 78 de ani!

Ziua Marinei care nu prea mai este

Președintele Ligii Navale Române, Căpitanul de Cursă Lungă Laurențiu Mironescu a comentat, amar, pe contul său de Facebook: „Ziua Marinei. Ziua o fi, Marina nu prea mai este. Nici nu vreau să calculez vârsta medie a navelor Marinei Militare, resursa și capabilitățile lor. Nu mai există nave de transport maritim care să arboreze pavilionul român. România nu încurajează așa ceva. România nu are viziune maritimă, excelează în legislație ineptă și inaplicabilă demonstrând că litoralul și Dunărea ne cam incomodează. De 15 august defilăm, procedăm la marșuri în fața tribunei oficiale. Nu știu ce au de sărbătorit oficialitățile. Noi, ca marinari, știm ce avem de sărbătorit. Pe frumoșii nebuni care au ales poezia vieții pe mare și au primit efort, risc și depărtare de casă. Pentru toți ceilalți care au făcut din marinărie o carieră, un sincer «La Mulți Ani!» și mult, mult, cel mai mult respect!”.