VIKTOR ORBAN iese la atac. Următorul pas al planului „STOP SOROS”, pus în aplicare

VIKTOR ORBAN iese la atac. Următorul pas al planului „STOP SOROS”, pus în aplicare

Premierul ungar, Viktor Orban, nu ratează ocazia de a lua noi măsuri împotriva perceputului său rival, filantropul George Soros. Oficialul maghiar l-a acuzat în repetate rânduri pe miliardar că ar promova și finanța sectoare ale societății civile care promovează imigrația, în contra dorințelor poporului. Astfel, locuitorii Ungariei vor fi informați cu privire la noile măsuri direcționate împotriva capitalului extern al lui Soros.

Orban le va comunica cetățenilor statului pe care îl conduce informațiile cu privire la noul pachet legislativ „Stop Soros”. Prim-ministrul a anunțat această decizie în urma consultării naționale care a avut loc la finalul anului 2017 și în care s-a înregistrat un rezultat majoritar favorabil pentru aceste noi legi, potrivit Rador.  

 

Scopul pachetului legislativ este stoparea imigrării, pe care Fidesz-KDNP, coaliția aflată la guvernare, o vede ca unul dintre cele mai mari pericole cu care statul se confruntă în aceste momente. În viziunea lor, Soros finanțează proiecte care au ca scop transformarea Ungariei într-o ”țară de imigranți”.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Înainte de adoptarea pachetului, consultarea națională organizată de coaliția condusă de Orban a arătat că opinia publică este împotrivită „planului Soros” de relocare a migranților pe teritoriul maghiar.

 

Proiectul legislativ a fost adoptat la 17 ianuarie și are ca scop taxarea dură a „promotorilor migrației ilegale”. Astfel, cei care primesc donații din străinătate vor avea de plătit un impozit de 25% pe suma respectivă.

 

Ministrul de Interne din Guvernul Orban anunțat că activitățile celor care „organizează imigraţia” ar putea fi restrânse în baza noilor legi, care vizează „îndeplinirea cerinţelor” cetățenilor.