OFICIAL. Un nou AMICAL de LUX pentru naționala României. Duelul e programat pe 27 martie 2016
- Alexandru Toader
- 11 noiembrie 2015, 10:56
Naționala României va susține o partidă amicală împotriva campioanei europeane en titre, Spania, pe teren propriu, anul viitor, pe 27 martie, informează frf.ro.
„Tricolorii” vor beneficia până acum de două meciuri amicale de gală, înaintea Campionatului European din Franța. Astfel, trupa lui Anghel Iordănescu va susține primul test marți, 17 noiembrie, cu Italia, la Bologna, urmând ca anul viitor, pe 27 martie, România să își testeze forțele cu puternica selecționată a Spaniei, pe teren propriu.
Reprezentativa iberică a triumfat în ultimele două ediții de Campionat European și care a câștigat titlul mondial în 2010, echipă calificată, de asemenea, la Euro 2016
Detaliile privind ora și locul unde suporterii români vor putea urmări meciul dintre “tricolori” și echipa pregătită de Vicente del Bosque vor fi stabilite ulterior, anunță sursa citată.