O şcoală din America, la a doua carte interzisă, „The fault in our stars”

O şcoală din America, la a doua carte interzisă, „The fault in our stars”

Apărută în 2012, cartea lui John Green a devenit rapid cea mai bine vândută carte în Statele Unite, apoi și la nivel internațional. „The fault in our stars” a fost tradusă în limba română sub titlul „Sub aceeași stea”.

După saga „Amurg” a lui Stephenie Meyer, cartea lui John Green a devenit preferata adolescenților din lumea întreagă. Ecranizarea care a avut premiera acum câteva luni îi prezintă pe Shailene Woodley, Ansel Elgort și Willem Dafoe cum încearcă să supraviețuiască celei mai nemiloase boli din lume, cancerul. Chiar dacă a devenit rapid unul dintre cele mai profitabile filme ale anului, părinții americani nu au aceeași părere despre emoțiile transmise de către carte și film, iar Karen Krueger, un părinte din Statele Unite, a cerut interzicerea cărții în școli, deoarece s-a simțit extrem de deranjată de limbajul crud și de conținutul sexual care este nepotrivit pentru copiii săi. „Nu cred că este potrivit pentru un copil de 11, 12 sau 13 ani să citească această carte. Am fost chiar șocată.” Se pare că a convins suficient de mulţi părinţi că această carte este una dăunătoare, căci distribuirea acesteia adolescenților din Riverside, California, a fost interzisă.

Autorul, John Green, a simțit să răspundă la această măsură drastică, iar vanityfair.com prezintă răspunsul său evident ironic, vizavi de această măsură neobișnuită: „Bănuiesc că sunt fericit și trist, în același timp. Sunt fericit pentru că tinerii din Riverside, California, nu vor fi niciodată martori la moarte, din moment ce ei nu îmi vor citi cartea, ceea ce este grozav pentru ei. Dar, de asemenea, sunt trist, pentru că eu chiar am crezut că o să îi învăț pe tinerii din Riverside că oamenii mor și, prin urmare, le voi zdrobi visele despre nemurire”.

Cartea lui John Green este a doua carte interzisă în respectiva școală, după cea a autorului Robert Cormier, „The Chocolate War”.

Ne puteți urmări și pe Google News