Dialogul de mai jos este autentic şi a avut loc recent într-un birou al unei Administraţii Financiare din ţară.

Este un dialog care se poate produce în orice sediul al Finanţelor, pentru că în spatele lui stă o situaţie total bizară, pe care Guvernul României o tolerează în mod suspect şi din care casele de avocatură câştigă sume fabuloase.

Mii de români pot trece oricând print-un dialog similar din cauza unei situaţii pe care statul o întreţine în mod suspect. Discuţia s-a consumat în sediul unei Administraţii Judeţene a Ministerului Finenţelor Publice.

Nu am să ofer alte elemente pentru identificarea exactă a funcţionarului, pentru că după această discuţie o persoană importantă din structurile Ministerului Finanţelor a acceptat să-mi descrie în amănunt mecanismul scandaloas care a generat-o.

Persoana din înregistrare este şef de birou într-o administraţie financiară judeţeană. La prima vedere ai impresia că te afli în faţa unui funcţionar incredibil de ţâfnos şi foarte prost pregătit, care e incapabil să ofere un răspuns simplu pentru două întrebări banale:

-    De ce are nevoie de două răptămâni pentru a elibera o simpla hârtie? -    Ce bază legală are pentru termenul de 14 zile invocat?

Pare revoltător să afli că o instituţie publică are nevoie de două săptămâni pentru a elibera o banală adeverinţă şi că funcţionarii ei nu sunt capabili să-ţi spună de ce două şi nu opt săptămâni sau trei zile şi pe ce lege lucrează?

 

 

Ascultaţi povestea şi vă veţi schimba radical impresia produsă de vizionarea acestei înregistrări.

Situaţia e generată de modul bizar în care statul român gestionează problema taxei auto, provocând sistematic procese costisitoare pentru care fiecare dintre noi plăteşte cheltuieli de judecată uriaşe şi birocraţie exagerată. Deşi instanţele au decis în mii de cazuri că taxa auto, aşa cum este ea acum, e ilegală, statul român nu o regândeşte şi nici nu renunţă la ea, preferând să genereze sistematic noi şi noi procese pentru care achită cheltuieli de judecată uriaşe caselor de avocatură.

Situaţia mai produce o birocraţie incredibilă pentru returnarea taxei auto şi un flux uriaş de documente, în cazul celor care nu au cerut taxa auto înapoi de la stat.

În cazul celor care au primit înapoi taxa auto prin instanţă se produce o situaţie şi mai scandaloasă.  Întreaga situaţie expune un dispreţ înfiorător pentru contribuabil şi mai ales pentru banul public.

În primul rând, toţi românii care cumpără maşini în leasing trec prin acest infern birocratic inutil, în momentul în care finalizează contractul de leasing şi îşi înmatriculează maşinile pe numele lor. Asta pentru că au nevoie de o banală adeverinţă, din care să rezulte că ei sau firmele de leasing nu au dat statul în judecată, pentru a cere înapoi taxa auto.

Fără acea adeverinţă statul, prin Serviciul de Înmatriculări, nu acceptă înscrierea maşinii pe numele noului proprietar.   Trec prin asta şi cei care cumpără o maşina la mâna a doua, maşină pentru care primul proprietar a plătit taxa auto şi nu a cerut-o înapoi.  

Într-o ţară normală, statul îşi conecta între ele sistemele informatice, pentru ca funcţionarul de la Înmatriculări Auto să afle în trei secunde situaţia taxei, fără a pune pe drumuri contribuabilul.

În România nu e aşa. Deşi statul a consumat resurse uriaşe în ultimii ani pentru informatizare, în acest moment Serviciile de Înmatriculări nu pot obţine datele acestea prin sistemele informatice, de la Ministerul Mediului şi contribuabilii sunt puşi pe drumuri. Sunt trimişi la Administraţia Financiară care are rol de intermediar în povestea asta.

Sursa noastră, un funcţionar important al Fiscului căruia îi voi proteja identitatea, a explicat că s-a stabilit la nivel guvernamental ca fiecare contribuabil să fie obligat să prezinte o adeverinţă scrisă eliberată de la Administraţia Financiară.

”Pare simplu, teoretic. Practic e o nebunie. Informaţiile sunt la Ministerul Mediului, astfel încât după înregistrarea cererilor de la contribuabili, noi trebuie să facem corespondenţă pe căi birocratice cu Ministerul Mediului care e altă instituţie, are alte reguli. Alţi bani, altă distracţie. Din acest motiv nu putem impune un termen rezonabil de rezolvare a cererilor. S-a stabilit să fie maxim 14 zile, printr-un ordin de ministru. Primim sute de cereri pe zi, astfel încât funcţionarii au ajuns să fie cea mai mare parte din timp blocaţi în plimbat hârtii dintr-o parte în alta. Asta generează costuri birocratice mari şi probleme cu contribuabilii, în momentul în care află că nu li se poate spune exact când primesc adeverinţa cerută şi să e posibil să dureze două săptămâni pentru eliberarea unui banal act. Funcţionarii Finanţelor poartă zilnic zeci de discuţii de acest fel, cu oamenii şocaţi să afle că poate să dureze până la 14 zile pentru eliberarea unei simple adeverinţe”, explică sursa citată.

Marea problemă nu este însă birocraţia aceasta, care poate genera oriunde în ţară o discuţie ca cea din înregistrarea de mai sus.  

Marea problemă sunt sumele uriaşe pe care le plăteşte fiecare român pentru cheltuieli de judecată generate total inutil de modul în care Guvernul României gestionează taxa auto.

Deşi a pierdut în instanţă nenumărate procese pentru care restituie taxa încasată şi achită cheltuieli de judecată, Guvernul României nu a reglat situaţia şi continuă să accepte să fie generate noi procese şi chiar situaţii total aberante.

Sa luăm ca exemplu situaţia unui autoturism pentru care instanţa a decis că taxa auto a fost stabilită ilegal. Dacă autoturismul este vândut, noul proprietar trebuie să achite din nou taxa, pentru a putea să-şi înmatriculeze maşina pe numele lui. Apoi merge şi el la instanţă, să dea şi el statul în judecată pentru a recupera suma achitată pentru o maşină în cazul căreia s-a prounţat deja o instanţă.

Dacă maşina e vândută de zece ori, se generează degeaba zece astfel de procese, cu cheltuieli de judecată consistente pentru fiecare proces. Absurd.

Statul ajunge astfel să achite în plus inutil cheltuieli uriaşe de judecată din bani publici, cheltuieli care depăşesc cu mult sumele pe care le plimbă prin conturi şi valoarea bunului de la care pleacă litigiul.

”Nu se ştie exact suma totală plătită avocaţilor care încasează cheltuieli de judecată din asta, dar vorbim de afaceri uriaşe generate la nivel naţional total inutil, pe bani publici. În plus, statul are cheltuieli şi cu juriştii Finanţelor care trebuie să participe la aceste procese şi să facă toată hârţiogăria aferentă. Ne ocupă mai multe resurse decât activitatea noastră normală”, mai explică sursa noastră.  

Case de avocatură importante au făcut o afecere profitabilă din acest mecanism birocratic absurd pe care Guvernul îl tolerează în mod ciudat.

Sistemul încarcă inutil şi instanţele de judecată, care trebuie să se pronunţe redundant de mai multe ori pentru acelaşi autoturism, pe aceeaşi temă.

Dacă nu există undeva o înţelegere cu casele de avocatură, care fac profit uriaş din aceste procese, situaţia descrisă mai sus este un exemplu cras de incompetenţă guvernamentală în gestionarea unei probleme care afectează mii de români.

Aşa este că acum nu vi se mai pare atât de gravă discuţia cu funcţionarul de la ghişeu?