NUME GREU din sănătate, trimis în judecată de DNA. Care sunt ACUZAȚIILE procurorilor
- Jeanina Năstase
- 11 ianuarie 2018, 16:27
Dan Romulus Şerban, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu.
În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei doi foşti directori de la CoNAS, Oana Mihaela Alexandrescu Duca - director economic şi administrativ, pentru abuz în serviciu şi luare de mită, respectiv Aracsia Magdalena Benţia (fostă Dăscălescu) - director al Direcţiei Juridice, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Mai exact, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui DAN ROMULUS ŞERBAN, la data faptelor preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Alături de fostul şef al CoNAS au mai fost trimise în judecată şi OANA MIHAELA ALEXANDRESCU-DUCA, la data faptelor director economic şi administrativ în cadrul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (patru fapte din care una cu consecinţe deosebit de grave), luare de mită (trei fapte), precum şi ARACSIA MAGDALENA BENŢIA (fostă DĂSCĂLESCU), la data faptelor director al Direcţiei Juridice din cadrul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, potrivit România Tv.
Ce spun procurorii
"În perioada 02 decembrie 2010 – 05 august 2011, inculpaţii Dan Romulus Şerban, Oana Mihaela Alexandrescu-Duca şi Aracsia Magdalena Benţia (fostă Dăscălescu), în calităţile menţionate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale şi în unele cazuri la preţuri supraevaluate, au încheiat cu trei societăţi comerciale două contracte de prestări servicii, un act adiţional şi un acord cadru, care priveau achiziţia unor: 1. servicii de arhivare electronică a documentelor, caz în care s-a dispus autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale, în sumă totală de 1.256.186 lei, 2. servicii de organizare şi gestionare a voiajelor, servicii conexe şi anexe de turism şi consultanţă juridică pentru angajaţii CoNAS şi pentru membrii unui grup ţintă (10 grupe a 25 de participanţi) dintr-un proiect ce trebuia finanţat din fonduri nerambursabile (respins de AM PODCA), situaţie în care s-a dispus autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale în sumă totală de 598.890 lei, aferentă serviciilor juridice neprestate, 3. servicii de consultanţă şi formare profesională a adulţilor pentru implementarea procedurilor şi metodologiei de acreditare a spitalelor, concretizate în vizite de bune practici în Andaluzia, Australia, Columbia, Brazilia şi Argentina, ceea ce a avut drept consecinţă autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale, în sumă totală de 4.937.871 lei.
Suma totală de 6.792.947 lei, achitată în condiţiile de mai sus, reprezintă un prejudiciu pentru instituţia pe care cei trei inculpaţi o reprezentau, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cele trei firme prestatoare ale serviciilor.
În acelaşi context, în perioada 2010-2012, inculpata Oana Mihaela Alexandrescu-Duca a pretins de la doi dintre reprezentanţii firmelor prestatoare de servicii suma de 100.000 euro şi procentajele de 20% din valoarea de 5.127.965 lei a contractului menţionat la punctul 3, respectiv 6% din valoarea de 1.012.000 lei a actului adiţional încheiat în cadrul aceluiaşi contract.
Din sumele pretinse în condiţiile de mai sus, inculpata Oana Mihaela Alexandrescu-Duca a primit în mai multe tranşe sumele de 100.000 euro şi 1.080.000 lei. Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 13.718.426 lei.
În cauză, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Dan Romulus Şerban şi Aracsia Magdalena Benţia (fostă Dăscălescu). De asemenea, a mai fost dispusă poprirea asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terți, cu orice titlu, în lei sau valută, în conturile bancare deținute de cei trei inculpaţi.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză", se arată în comunicatul DNA.