Numărul de jurnalişti străini ucişi în întreaga lume a crescut în 2014

Numărul de jurnalişti străini ucişi în întreaga lume a crescut în 2014

Asasinarea de jurnalişti străini de către membri ai grupării Statul Islamic (SI) a contribuit la transformarea anului 2014 în unul dintre cele mai sângeroase pentru această categorie de persoane, la nivel global, potrivit raportului anual al Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), publicat marţi, informează AFP.

Comitetul notează că jurnaliştii occidentali reprezintă 'o proporţie neobişnuit de crescută' printre cei cel puţin 60 de jurnalişti ucişi în acest an în virtutea profesiei lor. De asemenea, CPJ îşi continuă ancheta cu privire la moartea a cel puţin 18 jurnalişti ucişi în 2014, pentru a afla dacă decesul acestora este legat de profesia lor. În total, circa un sfert dintre jurnaliştii ucişi în 2014 erau corespondenţi de război, adică dublul anilor precedenţi, subliniază CPJ.

În 2013, au fost ucişi 70 de jurnalişti, dintre care 9% erau jurnalişti din ţări ale Occidentului, aminteşte Comitetul.

Printre victimele din 2014 figurează şi jurnaliştii americani James Foley şi Steven Sotloff, a căror decapitare, filmată şi difuzată pe internet de gruparea SI, a îngrozit lumea.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, fotografa germană Anja Niedringhaus a fost ucisă în aprilie de un poliţist, în timp ce transmitea de la alegerile din Afganistan pentru agenţia de presă Associated Press, iar şase jurnalişti străini se numără printre cei cinci reporteri şi doi lucrători de presă ucişi în acest an în Ucraina. Este prima dată din 2001 când CPJ constată în Ucraina uciderea de jurnalişti în timp ce aceştia îşi desfăşoară munca.

Cu toate acestea, 'majoritatea covârşitoare' de jurnalişti ale căror vieţi sunt în pericol din cauza profesiei lor continuă să reprezinte presa locală. Comitetul a invocat în special exemplul Siriei, care afişează cel mai sângeros bilanţ pentru presă, pentru al treilea an consecutiv, cu 17 morţi în 2014. De asemenea, circa 20 de jurnalişti, majoritar locali, ar fi în continuare ostatici ai SI.

De la izbucnirea sângerosului război din Siria (în 2011), 79 de jurnalişti au fost ucişi în această ţară, care devansează deja Filipine în clasamentul ţărilor cele mai ucigaşe pentru reprezentanţii presei, începând din 1992, de când CPJ îşi duce sinistra evidenţă.

Potrivit CPJ, aproape jumătate dintre jurnaliştii ucişi în 2014 au fost ucişi în Orientul Mijlociu (OM), iar 38% dintre ei şi-au pierdut viaţa în zone de luptă sau de schimburi de focuri de armă.