NATO: "Rusia încalcă graniţele vecinilor săi"

NATO: "Rusia încalcă graniţele vecinilor săi"

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Rusia a încălcat graniţele ţărilor vecine, inclusiv pe cele ale Ucrainei, scrie Agerpres.

"Rusia încalcă regulile (de drept internaţional) şi graniţele vecinilor săi", a declarat Stoltenberg într-un interviu acordat în exclusivitate la sfârşitul săptămânii trecute ziarului francez Le Figaro. 

Potrivit acestuia, "Rusia îi susţine masiv pe separatiştii ucraineni' şi 'creşte livrările de echipamente grele, tancuri, rampe de lansare şi sisteme de rachete sol-aer, ca să nu mai vorbim de trimiterea de întăriri". 

Stoltenberg a subliniat că anumite tipuri de echipamente sunt într-atât de moderne încât rebelii nu puteau decât să le primească de la partea rusă. 

Ne puteți urmări și pe Google News

'Criza din estul Ucrainei nu poate fi rezolvată prin forţă militară', de aceea Alianţa Nord-Atlantică nu intenţionează să intervină, a evidenţiat secretarul general al NATO. 

Stoltenberg a mai spus că Rusia face 'face investiţii majore în apărarea ţării, chiar şi în vremuri de criză economică severă, crescând capacitatea de apărare a trupelor sale'. 

Sancţiunile instituite de Occident împotriva Rusiei au drept scop nu destabilizarea situaţiei din această ţară, ci de a demonstra faptul că 'încălcarea dreptului internaţional are consecinţe'. 

Rusia insistă că nu este parte a conflictului intern din Ucraina şi că nu au existat şi nu există trupe şi armament rusesc pe teritoriul ucrainean.