„Deep state”, sau, pe românește, „statul profund”. Iată o noțiune americană care, în aceste zile, anunță o carieră mondială promițătoare, cumva comparabilă cu aceea de ”fakenews”/”știri fabricate”. ”Statul profund” desemnează totalitatea structurilor statale angajate într-un efort coordonat de influențare, ori, mai grav, de preluare a puterii în mod ocult, pe termen nelimitat, cu încălcarea principiilor și a normelor democratic-constituționale prin subminarea sau prin impunerea controlului asupra autorității legitime. Sistemul nervos al statului profund are în centrul său acele entități dotate cu capacitatea de a determina în cel mai mare grad politica statală – (părți din) serviciile secrete. În strânsă legătură cu serviciile (uneori, după unii autori, chiar deasupra lor), evoluează gigantice grupuri de interese private, iar în jurul lor gravitează carteluri mass-media.
În Statele Unite, președintele Donald Trump se află în stare de război fierbinte și deschis cu acest stat profund, pe care îl consideră o amenințare la adresa mandatului său. O spune propriul său strateg-șef, Steve Bannon. O vedem cu ochiul liber, cu fiecare prilej în care așa-numitele media mainstream ostile noului președinte sunt alimentate cu informații ”pe surse”, până acum, neprobate, despre legături neprincipiale între oameni din echipa lui Donald Trump și flăcăi din trupa lui Vladimir Putin. Niciodată, în istoria SUA, publicul nu a fost bombardat, ca astăzi, cu informații de resortul serviciilor, menite să șubrezească imaginea și poziția șefului legitim al statului american. Niciodată, în istoria SUA, cele mai mari televiziuni și ziare nu au considerat, ca astăzi, literă de evanghelie orice afirmație făcută de oficiali ai CIA sau FBI care ar putea fi împachetată mediatic într-o formă defavorabilă șefului legitim al statului american.
Similar evoluțiilor de pe malurile Potomac-ului, foarte probabil chiar în virtutea unei legături de cauzalitate directă, ”statul profund” constituie cel mai important subiect al momentului și pe cheiul Dâmboviței. Dezvăluirile insider-ului fugar al serviciilor, Sebastian Ghiță, confesiunile președintelui Băsescu, protocoalele dubioase de colaborare încheiate între SRI și DNA, suspiciunile, nu doar rezonabile (cum le place procurorilor anticorupție să tasteze, în mandatele de arestare preventivă), ci chiar întemeiate, de infiltrare cu agenți acoperiți a presei, a justiției și a clasei politice, existența, acoperită de lege, a firmelor de casă ale serviciilor, toate acestea sunt piese ale unui puzzle care, o dată asamblat, oferă privitorului un tablou sumbru: natura mai mult moartă decât vie a statului român legitim, ne-profund.
Piesele care închid acest puzzle sunt informațiile publicate de Dan Andronic, în Evenimentul Zilei, sub titlul ”Noi suntem statul”. Potrivit acestora, o adunare pestriță, formată din politicieni grei de toate culorile aparente, boși ai intelligence-ului, oameni de afaceri conectați la sistem, magistrați de la Curtea Supremă, șefa DNA și niște procurori din dotare, se întrunea, periodic, în ședințe organizate sub pretext de chef, să ia decizii pentru sau în numele statului român. Acțiunea unui asemenea conclav este, în mod evident, paralelă cu litera Constituției și a legilor organice, și împotriva spiritului acestora. Împotriva, întrucât, atât Constituția, cât și legile țării stipulează că politica se face la partid, legile – în parlament sau la guvern, iar dosarele penale – la parchet și se judecă în instanță. Comicul de situație, furnizat, de pildă, de imaginea lui Liviu Dragnea care, la una dintre reuniuni, mângâie cu empatie, poate chiar cu o patină de tandrețe, gipsul de pe mâna accidentată a doamnei Kovesi, nu poate ascunde tragismul situației: statul profund din România a devenit ”meta-stat profund”. ”Meta”, pentru că structura, întinderea și puterea lui întrec orice închipuire. ”Meta”, și pentru că a ajuns să se comporte ca o metastază care ucide statul român.
Recomandările noastre
