Cancelara germană este prinsă în menghina imigranților: dă semne de nervozitate, face gesturi precipitate și contradictorii. Efectele degringoladei de la Berlin se răsfrâng asupra întregii Europe.

Valul de infracțiuni adus de imigranți în țările care le-au deschis frontierele nu este singurul preț plătit de naivitatea sau interesele liderilor europeni. Costurile financiare propriu-zise sunt și ele uriașe, într-o Uniune Europeană care nu a ieșit încă din criză economică.

Primirea refugiaților va costa contribuabilii germani colosala sumă de 50 de miliarde de euro în următorii doi ani, arată un studiu al BFM Business. Suma este defalcată astfel: 17 miliarde pentru 2016 și 22,6 miliarde de euro pentru  2017, la care se adaugă 10 miliarde, pentru cheltuieli „logistice”, adică pentru diverse programe de integrare socială a imigranților. Numai lucrările stomatologice pentru reabilitarea danturilor se estimează a costa miliarde.

Evaluarea BFM Business se bazează pe ipoteza foarte optimistă că Germania va reuși să stăvilească afluxul de imigranți și nu va primi în 2016 „decât” 1,5 milioane de persoane, iar în 2017 „numai” 2,2 milioane.

Imigranți contra Datorii

Cariera Angelei Merkel pare să fi intrat în degringoladă. Siguranța de odinioară s-a topit. Dă semne de disperare.

Aflată la cel mai de jos nivel al popularității sale, din 2002, încoace și presată de creșterea spectaculoasă a opoziției politice și sociale anti-imigrație, dar și de aliații de guvernare „să facă ceva” în criza imigranților, pe care ea însăși a provocat-o, Merkel i-a avansat premierului Alexis Tsipras o propunere, care, dincolo de ușile cancelariilor, ar putea fi cu ușurință numită „șantaj”.

Potrivit unei dezvăluiri incendiare, făcute miercuri, 3 februarie, de cotidianul grec Kathimerini, citând „surse apropiate lui Alexis Tsipras”, Berlinul i-a sugerat Atenei că, dacă va lua  măsuri mai ferme, care să stăvilească valul de imigranți pe țărmurile grecești, împiedicându-l să se reverse mai departe, spre Occident, ar putea avea parte de mai multă „înțelegere” din partea creditorilor internaționali.

Doar în cazul unui succes, guvernul Tsipras poate spera la „deschiderea discuțiilor” legate de o restructurare a datoriei publice.

În ciuda iernii, potrivit rapoartelor Frontex, în Grecia debarcă zilnic între 2000 și 3000 de imigranți, cifre de zeci de ori mai mari decât în urmă cu un an.

Atena se plânge că, lăsată singură de Uniunea Europeană, este copleșită, sufocată, și că nu poate primi, caza și integra tot acest puhoi. Astfel că cea mai mare parte este lăsată să treacă spre Macedonia, și de acolo, mai departe, prin Balcani, spre inima Europei.

Biciul și zăhărelul

Ideea de a șantaja Grecia cu arma datoriei, pentru a o obliga la o atitudine mai fermă în criza imigranților, nu este nouă în mințile liderilor de la Berlin. În luna noiembrie, săptămânalul german Wirtschaftwoche cita surse guvernamentale care afirmau că „guvernul german nu exclude să privească cu un ochi mai îngăduitor aplicarea celui de-al treilea memorandum, dacă Atena își ameliorează implicarea în criza imigranților”.

Berlinul pare să folosească vechea tactică a biciului și zăhărelului. Săptămâna trecută, Comisia Europeană, sub presiunea Germaniei și a Austriei, a anunțat că „studiază” posibilitatea de a „suspenda” Grecia din Schengen, simultan cu lansarea procedurilor ce vor permite prelungirea controalelor la frontiere pe o durată de doi ani. Ceea ce ar echivala, de facto, cu izolarea Greciei, care ar rămâne cu imigranții pe cap.

Acordul din iulie trecut al Atenei cu creditorii săi impune condiții mult mai dure decât cele respinse cu o lună înainte de greci la referendum. Nu au fost puține vocile observatorilor care au pus noile clauze draconice pe seama unei răzbunări a Angelei Merkel, care s-a simțit înșelată de Tsipras, pe care îl considera favoritul ei.

Economistul Paul Krugman scria în New York Times: „O capitulare a Greciei nu este suficientă, Germania vrea (...) o umilire totală”.

Fețele Angelei

Un document senzațional, aparținând Fondului Monetar Internațional, s-a „scurs” în presă, anul trecut, în timpul negocierilor pentru un nou acord cu Grecia: Fondul, unul dintre cei trei creditori internaționali ai Atenei (alături de Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană), dezvăluia într-o analiză internă că actuala datorie a Greciei este nesustenabilă, prin urmare clauzele de austeritate draconice impuse de noul acord sunt o suferință inutilă pentru populație, deoarece nu vor duce la reducerea datoriei și la scoaterea țării din criză.

Dimpotrivă, susținea FMI, singura soluție economică reală pentru „salvarea” Greciei ar fi o perioadă de grație de 20 de ani plus o tăiere substanțială a datoriei. Adică, exact ceea ce Germania a refuzat cu încăpățânare atunci, iar acum este gata să accepte.

O dovadă că intransigența Angelei Merkel față de Grecia a avut prea puțin de-a face cu criteriile economice, ci mai degrabă cu cele ținând de eternul feminin.