Mafia la VÂRF destructurată. Regele eolienelor, Vito Nicastri a fost ARESTAT

Mafia la VÂRF destructurată. Regele eolienelor, Vito Nicastri a fost ARESTAT

Lupta cu mafia la vârf este foarte rar în câştig pentru carabinieri, şi totuşi, astăzi, a fost arestat puternicul Vito care deja a suportat sechestre de sute de milioane de euro pentru legăturile sale suspecte cu bossul Messina.

Numărul unu al Cosa nostra a intrat în posesia a 700.000 de euro prin intermediul unei manevre financiare acrobatice pornită acum 4 ani de la o licitaţie judiciară trucată. Regizorul a fost puternicul Vito Nicastri, regele turbinelor eoliene, deja anchetat şi care a fost arestat cu alţi 11 boşi, dar găsim implicat şi un subsecretar de stat de la Interne. Carabinierii din Trapani filmaseră întâlniri între cei arestaţi, apoi a urmat descinderea coordonată de Procuratura din Palermo.

Întâlnirea boşilor cu subsecretarul de stat D'Ali - care ar putea suporta oricum nişte daune în urma întâlnirilor la limita legii cu boşii - a fost într-un fel "cocoloşită" de Curtea de Casaţie care a prescris acuzaţia de asociere mafiotă a acestuia.

D'Ali a apărut  recent în atenţia publică când a atacat insuccesul electoral al Forza Italia a lui Berlusconi, atacând pe Gianfranco Micciche, preşedintele Adunării regionale. Acest interesant personaj, senatorul D'Ali, cedează în 2014, 22 de hectare bossului mafiei pentru a-l cultiva cu paulownia, un arbore de esenţă tare cu o creştere rapidă folosit la cherestea, importat din China şi Japonia, informează Corriere della sera.  Un business care a provocat suspiciuni, chiar dacă avocaţii senatorului sunt gata să spună că este vorba de o insinuare fără relevanţă penală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Valiza cu bani pentru Messina Denaro

Interesul investigativ se concentrează şi pe afacerea din contrada Pionica (un ţinut de 60 de hectare cultivat cu viţă de vie, foarte preţios) pe care fratele lui Vito Nicastri, Roberto,  a cumpărat-o în 2012, la licitaţie, cu 138 de milioane de euro. Carabinierii folosind şi raze infraroşii şi X, descoperă apoi o geantă plină cu euro care a ajuns la un boss aflat acum la închisoare care la rându-i a dat-o lui Messina Denaro.

Acesta este începutul destructurării unei reţele de protecţie care atinge puternicii unei provincii ca aceea de la Trapani. Va fi o schimbare de boşi în vârful Cupolei trapaneze?