Mădălin Voicu și șoția, la DNA în dosarul de fraudare a fondurilor europene
- Dodo Romniceanu
- 13 mai 2016, 10:03
Deputatul Mădălin Voicu s-a prezentat vineri la sediul Direcției Naționale Anticorupție, fiind citat în dosarul de fraudare a fondurilor europene pentru finanțarea unor programe destinate persoanelor defavorizate.
Potrivit unor surse judiciare, Mădălin Voicu a fost citat în legătură cu sechestrul impus pe bunurile sale. Tot la DNA a fost citată și soția acestuia.
La 1 martie procurorii DNA au dispus instituirea sechestrului asigurator și a popririi asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea deputaților Nicolae Păun și Mădălin Voicu, dar și a altor inculpați din dosarul de fraudare a fondurilor europene pentru finanțarea unor programe destinate persoanelor defavorizate.
În cazul lui Mădălin Voicu, procurorii au dispus sechestru asigurator și popriri asupra bunurilor mobile și imobile până la concurența sumei de peste 411.000 lei, iar pentru Carmen Olteanu — până la concurența sumei de peste 194.000 lei.
"Măsura asiguratorie a fost dispusă avându-se în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor mobile și imobile de către persoanele sus-menționate, pentru a servi la garantarea reparării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunilor", precizează DNA.