Se pare că Ludovic Orban va avea un serviciu

Se pare că Ludovic Orban va avea un serviciu

„Evenimentul zilei” a obținut în exclusivitate prima listă informală negociată în interiorul PNL cu candidații pentru alegerile europarlamentare din 2019.

Primari și tehnocrați

Cap de listă, în acest moment, este președintele partidului, Ludovic Orban. El este urmat de europarlamentarul Siegfried Mureșan, trecut recent la PNL, fostul ministru delegat pentru Consultare publică şi dialog social în Guvernul Cioloș, Violeta Alexandru, precum și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă. Salariul unui europarlamentar este de aproximativ 6.000 de euro pe lună, pe lângă alte indemnizaţii (de şedere, de călătorie), rambursarea cheltuielilor de deplasare și alți mii de euro din care aleșii din Parlamentul European îi pot folosi pentru angajarea asistenţilor.

Cristian Bușoi, Marian-Jean Marinescu și Daniel Buda, actualii europarlamentari PNL, se află și ei trecuți pe lista informală pentru un nou mandat la Bruxelles. Gheorghe Falcă, primar al municipiului Arad, și Mircea Hava, primar al municipiului Alba Iulia, se numeră și ei printre potențialii candidați PNL la europarlamentare.

 

Suspans

Theodor Stolojan, Tra ian Ungureanu, Mihai Țurcanu și Adina Vălean sunt europarlamentarii actuali ai PNL care nu se regăsesc momentan pe lista informală negociată până în prezent în PNL. Sursele liberale ne-au explicat că este de așteptat ca prima variantă a listei pentru europarlamentare să sufere modificări până anul viitor.

Primul pas, în toamnă

Președintele PNL Ludovic Orban a anunţat, pe 3 iunie, într-o conferință de presă, la Mediaş, că până la finalul toamnei vor fi stabiliţi candidaţii liberali pentru Parlamentul European.

„O să adoptăm în Consiliul Naţional criteriile, procedura, calendarul de alcătuire al listelor pentru Parlamentul European. Cred că până la sfârşitul toamnei vom finaliza listele”, a spus președintele PNL.

 

Ne puteți urmări și pe Google News