Liviu Dragnea caută întăriri în lupta cu Rovana Plumb
- Andreea Udrea, consultant politic
- 21 iulie 2015, 00:00
Cu două zile înainte de Comitetul Executiv al PSD, câteva filiale și-au anunțat susținerea pentru Liviu Dragnea, în timp ce alte organizații încă se mai gândesc
În așteptarea Comitetului Executiv al PSD de mâine, atunci când se va decide președintele interimar al partidului, social-democrații din teritoriu oscilează între Rovana Plumb, susținută de premierul Victor Ponta, și coordonatorul politic al partidului, Liviu Dragnea.
De altfel, Dragnea va anunța astăzi dacă va candida, dar câteva filiale deja și-au anunțat susținerea pentru ca el să preia conducerea partidului. În legătură cu candidatura sa, Dragnea a afirmat că decizia e determinată de un lucru: „Depinde de discuția cu colegii din CEx care să mă convingă că un astfel de gest ar ajuta partidul în aceste momente dificile, pe o perioadă strict limitată”.
Baroni suporteri
Printre susținătorii lui Dragnea se numără liderul PSD Giurgiu, Nicolae Bădălău, președintele CJ Olt, Paul Stănescu sau șeful PSD Neamț, Ionel Arsene. Potrivit lui Stănescu, soluția pentru partid, pe o perioadă limitată, până la congres, este Liviu Dragnea, în timp ce „Rovana Plumb vrea puterea absolută în PSD, ceea ce sigur nu este bine pentru partid”.
La rândul său, șeful PSD Neamț a afirmat: „Ambele variante, și Rovana Plumb și Liviu Dragnea, sunt bune, dar noi credem că acum PSD are nevoie de Liviu Dragnea. Susținerea noastră este pentru Liviu Dragnea, în echipă cu Rovana Plumb și ceilalți lideri ai partidului”. Există și filiale PSD importante care nu au luat încă o decizie în legătură cu șefia partidului, filiale ce pot înclina balanța la Comitetul Executiv de mâine: Cluj, Gorj, Suceava, Sălaj sau Timiș.
Surse: Dolineaschi, o altă variantă a lui Dragnea
Potrivit surselor EVZ, o variantă luată în calcul de Liviu Dragnea pentru șefia PSD ar fi fost Andrei Dolineaschi, secretar general al formațiunii, dar acesta ar fi reticent să se înscrie în cursă.
Activ în ultima perioadă în a susține nevoia de reformă a PSD, președintele Camerei, Valeriu Zgonea, unul dintre numele vehiculate pentru șefia partidului se pare că va aștepta până la Congresul formațiunii din 2016, potrivit unor surse din coaliția de guvernare.
În privința datei Congresului PSD, la ora actuală, în partid sunt analizate trei variante: noiembrie 2015, februarie 2016 sau după alegerile locale și parlamentare.
Un vin rece cu Gabriel Oprea
După ședința coaliției de guvernare, Gabriel Oprea (foto) s-a întâlnit cu Liviu Dragnea, cei doi purtând discuții referitoare la Codul fiscal, la sediul UNPR. „În primul rând am primit o invitație la un vin foarte rece și cu gheață. Eu nu sunt la serviciu, asta e”, a spus Dragnea la plecare. La rândul său, după întâlnire, Gabriel Oprea a explicat relațiile din coaliție: „Dl. Dragnea este prietenul nostru.(...) Victor Ponta este acum doar prim-ministru și liderul acestei coaliției este doamna Rovana Plumb, președinte interimar al PSD”.
FOTO: Gabriel Oprea