Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

LIGA EUROPA. Celtic Glasgow - Astra Giurgiu, 2-1. Vicecampioana din Liga I a pierdut și cel de-al treilea meci din grupe

OLeg Protasov, antrenorul Astrei
Autor: | | 1 Comentarii | 477 Vizualizari

Astra Giurgiu a fost învinsă, joi, în deplasare, de scoțienii de la Celtic Glasgow, scor 1-2, în cea de-a treia partidă disputată în Grupa D a Ligii Europa. Șansele de calificare ale „alb-negrilor” au devenit de domeniul fantasticului.

Oleg Protasov a debutat cu stângul, în cupele europene, pe banca tehnică a formației Astra Giurgiu. Vicecampionii competiției interne au pierdut pe terenul celor de la Celtic Glasgow, scor 1-2, și au șanse minime să iasă din Grupa D a Ligii Europa. Echilibrul a persistat până în minutul 73, atunci când gazdele au deschis scorul prin Scepovici, în minutul 73. Șase minute mai târziu, Johanson a dublat avantajul, iar Enache a marcat golul de onoare, în minutul 81. Astfel, giurgiuvenii au bifat cel de-al treilea eșec consecutiv din această fază a competiției. Ei au mai fost învinși de Dinamo Zagreb (scor 1-5) și Red Bull Salzburg (1-2). Cele două formații s-au întâlnit joi, iar austriecii s-au impus în fața croaților cu scorul de 4-2.

LIVE

Celtic - Astra, 2-1

Marcatori: Scepovici (73), Johanson (79) / Enache (81)

Echipe de start:

Celtic: Gordon, Lustig, Denayer, Van Dijk, Izaguirre- Brown, Mulgrew, Johansen- McGregor, Scepovici, Stokes

Astra: Lung Jr. - Pliatsikas, Ben Youssef, Oros, Junior Morais - Laban, Seto - Enache, Yahaya, Amorim - Budescu

Meciul s-a încheiat.

min. 81: GOOOLLL Astra!!! Enache a redus din diferență cu un șut de la 4 metri.

min. 79: GOOOLLL Celtic!!! Johanson a punctat și el, de la 9 metri!

min. 73: GOOOLLL Celtic!!! Scepovici a deschis scorul după ce a marcat cu capul din cinci metri.

Meciul a început.




Alte articole din categoria: Sport

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate