La Asociația Vânătorilor din Cluj, înaintea directorului s-a sinucis contabila | EVZ EXCLUSIV

La Asociația Vânătorilor din Cluj, înaintea directorului s-a sinucis contabila | EVZ EXCLUSIV

Înainte de a-și pune capăt zilelor, Ioan Meseșan a demisionat din funcție. Directorul Gărzii Forestiere Cluj spune că din fondul de vânătoare lipseau 26 de cerbi

Președintele Asociația Vânătorilor din Cluj (AJVPS), Ioan Meseșan, s-a sinucis vineri după amiază, chiar în sala de ședințe. În urmă cu șase luni, contabila instituției, Angela Pop, s-a sinucis aruncându- se în apa înghețată a râului Someș. La momentul respectiv, oficialii AJVPS Cluj au susținut că femeia avea probleme în familie. Acum, mai mulți vânători din Cluj cer o anchetă serioasă la AJVPS Cluj și la conturile acesteia, în care se află aproximativ 500.000 de euro, după ce au început să apară diverse zvonuri.

Polițiștii susțin că Meseșan a mers vineri la un magazin de arme, de unde și-a ridicat arma și șase cartușe. Apoi, s-a întors la sediul AJVPS Cluj, unde era prezent secretarul Dan Ionescu. Meseșan a intrat în sala de ședință, s-a așezat pe un scaun, a băgat un glonț pe țeavă și a tras. Medicii legiști susțin că leziunile produse de glonț a indicat faptul că directorul s-a împușcat prin gură.

Internat la Psihiatrie

Ne puteți urmări și pe Google News

Înainte să se sinucidă, Meseșan și-a dat demisia. Marțea trecută, la AJVPS Cluj s-a desfșurat o ședință unde s-a discutat despre demisia depusă de Ioan Meseșan. Acesta a demisionat din funcție în urmă cu trei săptămâni, pe motiv că Ministerul Mediului a dispus rezilierea contractelor de gestiune pentru două fonduri de vânătoare. Motivul a fost că asociația condusă de Meseșan nu a făcut inventarul cerbilor și căprioarelor, prejudiciul fiind de 156.000 de euro.

După această reziliere imputată directorului AJVPS, acesta s-a internat la Psihiatrie. Unul dintre participanții la ședința de marțea trecută a declarat, pentru EVZ, că directorul era foarte agitat. „Bea apă, multă apă, și ieșea afară și venea înapoi. I-am spus să își spună părerea de ce nu a făcut evaluările la cerbi, dar el nu spunea nimic coerent. Sunt oameni cu puteri mari în spatele acestei morți. El era un om ușor manipulabil. La acești oameni mari le trebuie fondurile de vânătoare”, spune un oficial al AJVPS Cluj. Vineri, Meseșan s-a sinucis și nu a lăsat nici o scrisoare de adio. Polițiștii au descoperit doar câteva cuvinte scrise pe cuponul pe baza căruia și-a ridicat arma: „Cartușele și arma sunt de la magazine. M-ați lucrat cum ați vrut … conducerea … vă rog sunați la numărul …”.

Garda Forestieră confi rmă lipsa cerbilor

În 2015, pe fondurile de vânătoare de la Stolna și Panticeu, Cluj, existau 26 de exemplare de cerbi și căprioare. Asta a scris Ioan Meseșan cu mâna lui. Apoi, în 2016, pe aceleași fonduri nu mai era niciun animal. Directorul Gărzii Forestiere Cluj, Istrate Ștețco, confirmă acest lucru. „Ei, când au venit în primăvară, au venit cu hârtii scrise și semnate de ei, cu zero cerbi. Am făcut niște verificări și am întrebat de ce nu sunt cerbi. Colegii au fost la fața locului și nu erau urme. Când i-am întrebat unde sunt cerbii, au spus că au migrat, că oile, că lupii. Erau 26 de animale evaluate la 156.000 de euro. Noi ne-am constituit deja parte vătămată”, a spus directorul Gărzii Forestiere Cluj.