Jumătate din Românie, „servită” înainte de alegeri
- Raluca Florescu
- 21 septembrie 2014, 00:00
Cu măsurile din ultimele săptămâni Guvernul a completat pachetul de beneficii pentru câteva categorii sociale „sensibile”. 100.000 de pensionari, bugetari și mame au primit de la stat dreptul de a nu mai da banii încasați necuvenit înapoi. Ca un cadou, li se rambursează și ce au plătit până acum în contul datoriilor.
Mai sunt 6 milioane de pensionari care primesc pensia indexată cu 5% la anul și au primit deja ce achitaseră sub forma de contribuții de sănătate, pe vremea guvernului Emil Boc.
Alte 4,5 milioane de bugetari au primit în 2012 reîntregirea salariilor.
Pe 1 octombrie intra în vigoare scăderea CAS cu cinci puncte, la angajator. O măsură care trebuie cântărită cu atenție. În total, în România sunt circa 700.000 de persoane juridice, cu peste 1,2 milioane de acționari, care vor beneficia de venituri suplimentare. Ceea ce statul le-a oferit efectiv sunt cinci miliarde de lei pe an. Multe din aceste firme plătesc însă, în plus, din 2014, taxa pe stâlp, toate au costuri mai mari pentru transport și vor avea pentru chirii, iar daca activează în domeniul agricol achită, începand de anul trecut și alte taxe noi, așa ca măsura reducerii CAS e doar o palidă compensare.
Numai taxa pe stâlp aduce 1,5 miliarde de lei la buget, iar taxa de 7 eurocenți pe combustibili circa 2 miliarde de lei (dacă luăm în calcul și cei 4 eurocenți ce li se vor deconta camionagiilor), în total 3,5 miliarde. În plus, „au dispărut” fonduri în valoare de 2,5 miliarde de lei de la investiții publice, care erau o gură de oxigen pentru firmele private. Așadar, deși au primit 5 miliarde prin scăderea CAS, oamenii de afaceri au plătit cel puțin șase, din cauza celorlalte măsuri. Bilanțul Guvernării Ponta îi aduce în pierdere. Dacă eliminăm pensionari, bugetari, oameni de afaceri, ne mai rămân 5 milioane de angajati din mediul privat, dar și 5 milioane de copii și persoane în căutarea unui loc de muncă, care au "primit" de la Guvern numai taxe mai mari la combustibili, facturi mai mari la energie si gaze naturale, prețuri mai mari pentru tot ce e accizabil. Am uitat de creșterea salariului minim, dar și aici patronii au achitat mai mult în contul ei decât statul. Pentru salariați a fost un beneficiu de câteva zeci de lei.
Făcând un bilanț, jumătate din populație a primit ceva de la stat, incluzând aici în special bugetarii și pensionarii. Le putem considera beneficii nete deoarece în cele mai multe cazuri acoperă creșterile de prețuri și alte taxe introduse de guvernul Ponta. Înțeleg că un guvern socialist este preocupat în special de cei sărmani, este chiar meritoriu. Nu știu în schimb cum se așteaptă la creștere economică sau la consum, când ia masuri care sărăcesc întreg mediul privat, cel mai important pilon al creșterii. Bine, înțeleg, nu îi interesează economia. E un personaj prea abstract pentru elctorat. S-o spun altfel. Dacă celor 5 milioane de angajați la privat și celor un milion de patroni nu le merge bine, cam câte creșteri de salarii la stat și de pensii o să mai poată Guvernul oferi?