INFORMARE METEO de ploi și vânt, vreme de toamnă până miercuri

INFORMARE METEO de ploi și vânt, vreme de toamnă până miercuri

Vremea va deveni instabilă, cu ploi și vânt, în zilele de marți și miercuri, în aproape toată țara, cu temperaturi cu mult sub media celor potrivite perioadei.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabile până în seara zilei de marţi în 19 de judeţe din centrul, nordul, sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în Municipiul Bucureşti.

 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 august, ora 10:30 - 22 august, ora 18:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, local în Transilvania şi în vestul Moldovei, precum şi în Carpaţii Orientali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.

 

Codul galben de ploi este valabil în 15 judeţe: Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba, Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş.

 

În intervalul menţionat vor mai exista manifestări ale instabilităţii atmosferice în estul Moldovei, Olteniei şi Munteniei, dar pe arii mai restrânse. Temperatura aerului va fi în scădere accentuată în centrul, sud-vestul şi nordul ţării. Astfel, noua atenţionare va fi valabilă şi în alte nouă judeţe (Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman şi Giurgiu) şi Bucureşti.

 

De asemenea, în perioada 21 august, ora 18:00 - 22 august, ora 10:00, atenţionarea Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată se mută în cea mai mare parte a Munteniei, în sud-estul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii de Curbură şi în estul Carpaţilor Meridionali. Vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp.

 

Conform ANM, astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse şi în regiunile sud-estice, în special în prima parte a nopţii de luni spre marţi (21/22 august). Marţi (22 august), în Muntenia, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei va continua să plouă, iar temperatura aerului va fi în scădere accentuată. Vremea va deveni rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării.

Ne puteți urmări și pe Google News