INEDIT. Valeriu Zgonea s-a tras în poză DE MÂNĂ cu vicepremierul chinez
- Carmen Vintil ă
- 26 septembrie 2014, 09:55
Vizita vicepremierului Zhang Gaol l-a emoționat atât de tare pe președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, încât, la sesiunea foto, nu a mai rezistat, și, de bucurie, l-a luat de mână pe chinez.
Vicepremierul executiv al Republicii Populare Chineze, Zhang Gaoli, a efectuat, ieri, o vizită la Bucureșt. Pentru că premierul Victor Ponta se află în SUA, la Palatul Victoria a fost primit de viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel Oprea.
În cursul după-amiezii s-a aflat la Parlament, unde a avut o întrevedere cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. La finalul întâlnirii, Zgonea, fericit, a postat mai multe poze pe pagina sa de Facebook mai multe poze cu el și vicepremierul chinez. Într-una din ele, cei doi se țin strâns de mână.
"Relația tradițională dintre România și China impune, în anul 2014, activarea colaborării între legislative țărilor noastre. Cunoașterea mecanismelor care stau la baza legislației românești, precum și a cadrului juridic generat de Adunarea Națională Populară, vor face posibilă trecerea la o etapă concretă a proiectelor economice angajate între țările noastre", a scris Zgonea pe Facebook.