Începe vânătoarea de maşini puse la vânzare pe stradă. Proprietarii cu anunţuri în geam ar putea fi amendaţi

Începe vânătoarea de maşini puse la vânzare pe stradă. Proprietarii cu anunţuri în geam ar putea fi amendaţi

Specialiştii din Primăria Capitalei creionează un proiect de Hotărâre de Consiliu care prevede amendarea propretarilor care pun anunţ în geam cu vânzarea maşinii şi le lasă parcate pe stradă.

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a precizat că, în cursul zilei de miercuri, la zona de graniţă dintre Sectoarele 3 şi 4, au fost numărate aproximativ 125 de autoturisme expuse spre vânzare. A adăugat însă că maşinile sunt amplasate în acelaşi scop şi în zona Bucur Obor.

Bădulescu a explicat că urmează să fie elaborat un proiect de hotărâre de Consiliul General în baza căruia ar putea fi interzisă parcarea autoturismelor în vederea comercializării.

"Această politică de eliberare a trotuarelor de maşinile care parchează neregulamentar a început, însă avem un dialog cu conducătorii auto, considerând că trebuie să discutăm cu ei gradual, să începem o activitate de conştientizare şi să nu trecem direct la sancţionare. Ceea ce vă pot spune este că se creionează, în acest moment, în Consiliul General, o hotărâre care va reglementa mai bine această situaţie, dar ca premieră este interzicerea parcării autoturismelor în vederea comercializării", a explicat Aurelian Bădulescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În opinia viceprimarului, maşinile trebuie vândute în târguri special amenajate şi în mediul online.