În șaua calului, la 2.000 de metri înălțime. Prin Munții Călimani, călare pe Blondu’ și Barcelona

În șaua calului, la 2.000 de metri înălțime. Prin Munții Călimani, călare pe Blondu’ și Barcelona

Platou stâncos, vulcani stinși, cărări care merg de-a lungul unor prăpăstii de zeci de metri și formațiuni care egalează în frumusețe Babele. Sunt doar câteva din frumusețile Munților Călimani. Iar dacă faci excursia călare, petrecând câteva ore pe zi alături de unul din cele mai nobile animale, plăcerea este cu atât mai mare.

Fiind în special practicat de străini, de regulă locuitori ai SUA, Marii Britanii, Franței sau Belgiei, turismul ecvestru are deja tradiție în România. Cele mai cunoscute zone pe care le străbat britanicii și americanii veniți să observe frumusețile României sunt cele din Munții Călimani sau alte zone din Bucovina și Transilvania. Aeroportul din Cluj sau Iași sunt locul de întâlnire între ghizi și călătorii străini, indiferent care este zona de destinație. De aici ghizii preiau turiștii, se merge către punctul de înnoptare. A doua zi călătoria începe.

Locul de întâlnire

O excursie călare de trei zile în Munții Călimani poate începe la doar 11 kilometri de Vatra Dornei, în Neagra Șarului. Este unul din traseele pe care îl propun turiștilor cei de la Centrul de turism ecvestru din Neagra Șarului, ne spune Adrian- Radu Rey, unul din ghizii de turism ecvestru. „Traseele variază foarte mult în funcție de turiști. Pot fi de 3 zile, de o zi, de o săptămână sau chiar mai mult, în funcție de ce își dorește și este capabil să realizeze clientul”. În ziua plecării, „gruparea” se face la ora 9 dimineața, când turiștii fac cunoștință cu Blondu,, Barcelona, Stela, Fulga sau Luțu, caii centrului.

Turiștilor li se spune că va urma un traseu călare de 6 sau 7 ore, ținta fiind Rezervația geologică „12 Apostoli” din Parcul Național Călimani.

Repartizarea cailor se face în funcție de experiența și calitățile călărețului. Cei mai experimentați și cu un fizic mai mare pot încăleca pe Blondu,, un semi-greu românesc, de departe calul cu cel mai mare gabarit din grupul de cinci. „E puternic, dar și foarte copilăros. Dacă vede un obiect pe care nu îl poate recunoaște, cum ar fi o pungă aruncată în drum, poate face imediat un pas rapid în lateral”, spune ghidul Adrian-Radu. Cea mai matură iapă din grup, de altfel și cea mai vârstnică dintre toți caii centrului, este Barcelona. „Are 20 de ani și de mai bine de șase - șapte ani face meseria asta. A fost cal de sărituri. Este extrem de experimentată”, mai spune Adrian-Radu. Odată caii înșeuați și turiștii echipați, se pornește la drum. Urmează o călătorie de trei zile prin una din cele mai pitorești zone ale țării. De la 800 de metri, altitudinea la care se află Neagra Șarului, turiștii vor urca până la 2.000 de metri, mergând pe drumuri forestiere, pășuni și cărări prin pădure. „Ținta” primei zi este vârful „12 Apostoli”.

În prima zi, printre case rasfirate se urcă pe Valea Runc, urmează un drum forestier, prin pădure. Odată lăsată în urmă pădurea se vede platoul. Pe lângă frumusețea naturii, două stâni amplasate chiar pe platou adaugă o notă de pitoresc. De la cea de-a doua stână, care are în apropiere un izvor, se ajunge în 30 de minute la Vârful Lucaciu. Odată ajunși aici turiştii pot observa rezervaţia naturală „12 Apostoli”. Urmează camparea la cort langă schit, în locul numit „apa rece”.

În galop la 2.000 de metri

A doua zi, de dimineața, se pornește către Stația Meteo din Călimani, aflată la o altitudine de peste 2.000 metri. Traseul trece prin păduri și apoi pe drumul ce duce în fosta carieră de sulf din Călimani și mai departe spre stația meteo, foarte aproape de Vârful Pietrosul și lacul Iezer.

Aici se încheie a doua zi de excursie. În ultima zi, se pleacă spre Călimanul Cerbului și de acolo se coboară către Centrul de turism ecvestru din Neagra Șarului, cu o oprire pentru masa de prânz și odihnă la o cabană rustică aflată foarte aproape de o stână.