Horia-Roman Patapievici, "Librar pentru o zi"

Horia-Roman Patapievici, "Librar pentru o zi"

Scriitorul Horia-Roman Patapievici va fi "librar pentru o zi", miercuri, de la ora 19.00, în Librăria Bizantină din Capitală.

Potrivit unui comunicat, scriitorul se alătură astfel campaniei "Librar pentru o zi" și "așa cum s-a instituit până acum tradiția librarilor invitați, autorul va face recomandări de carte și va intra în dialog cu publicul prezent în librărie".

Campania "Librar pentru o zi" a demarat anul trecut și are ca scop susținerea cărții în formă fizică, dar și a meseriei autentice de librar, printre "librarii rezidenți" numărându-se Andi Moisescu, Eugenia Vodă, Andrei Pleșu, Dan C. Mihăilescu și Cătălin Ștefănescu, se mai arată în comunicat.

Horia-Roman Patapievici s-a născut la 18 martie 1957, în București.

Este absolvent al Facultății de Fizică a Universității din București, secția "Optică, spectroscopie, laseri, plasmă" (1982). A obținut doctoratul în filosofie cu o cercetare privind imaginarul filosofic al fizicii (1990).

A debutat în anul 1992 în revista "Contrapunct", iar din anul 1993 a colaborat constant la pagina de eseu a revistei "22" (rubrica "Idei în libertate" sau "În răspăr"). În anul 1995 a publicat primul său volum, "Cerul văzut prin lentilă", o culegere de eseuri apărute între anii 1992 și 1994. Pentru aceste eseuri a obținut premiul pentru eseu la Concursul de literatură organizat de Editura "Nemira" (1993) și premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor (1995).

În continuare a publicat volumele "Zbor în bătaia săgeții. Eseu asupra formării" (1995), "Politice. Istoria îndârjirii de a refuza fatalitatea eșecului" (1996), "După Galileu și dincolo de Niceea" (1999), "Omul recent" (2001, premiul pentru eseu din partea Uniunii Scriitorilor, dar și din partea revistei culturale "Cuvântul"), "Discernământul modernizării" (2004), "Ochii Beatricei sau cum arată cu adevărat lumea lui Dante" (2004, premiul pentru eseu din partea Uniunii Scriitorilor), "Despre idei și blocaje" (2007). Cel mai recent volum al său este "Ultimul Culianu" (2010).

De la 28 ianuarie 2005 a fost numit director al Institutului Cultural Român, fiind reconfirmat în funcție pentru un nou mandat de patru ani, la 16 ianuarie 2009, de către președintele României, Traian Băsescu. A demisionat din funcție la 2 august 2012, invocând schimbarea misiunii Institutului și a subordonării politice față de Senat.

Horia Roman Patapievici a fost ales, în 2008, vicepreședinte, pentru doi ani, al organizației EUNIC, rețeaua institutelor culturale din Uniunea Europeană, iar la 17 iunie 2010 a preluat președinția EUNIC.

În 2008 a fost distins de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța cu Ordinul Artelor și Literelor în Grad de Ofițer pentru capacitatea sa de a acționa în mai multe domenii și meserii. I-a fost conferit Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2010).