Halep și-a aflat ADVERSARA din finala de la Beijing. La ce PREMIU s-a gândit FR de Tenis

Halep și-a aflat ADVERSARA din finala de la Beijing. La ce PREMIU s-a gândit FR de Tenis

Simona Halep a devenit, astăzi, noul lider WTA, după victoria din semifinalele de la China Open. Federația Română de Tenis i-a pregătit „tricolorei” o recompensă, după ce aceasta a devenit prima jucătoare a lumii.

Chiar dacă a devenit noul număr 1 mondial, Simona Halep va avea de jucat finala de la China Open. Mâine, de la ora 11:30 (în direct la Digi Sport 2), constănțeanca o va întâlni pe Caroline Garcia, locul 15 WTA. Sportiva din Franţa a trecut în două seturi de Petra Kvitova, scor 6-3, 7-5.

Astăzi, Halep a devenit prima tenismenă din România care devine lider mondial și, totodată, al 25-lea lider mondial din istoria WTA. Pentru această performanță, George Cosac, președintele FR de Tenis, a anunțat că forul nu are suficiente fonduri pentru a o recompensa pe Simona pentru performanţa reuşită la Beijing. „E o zi emoţionantă pentru toată ţara. Avem un ambasaror al României în sportul mondial. Simona Halep valorează la ora actuală de câteva ori cât Federaţia Româna de Tenis, ca buget. Un aranjament floral este suficient pentru o fată sensibilă cum e Simona”, a declarat Cosac pentru DigiSport.