Ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, a estimat, ieri, că Grecia are locul său în zona euro, indiferent de viitorul guvern de la Atena, şi le-a recomandat Berlinului şi Băncii Centrale Europene (BCE) să facă mai mult pentru relansarea economică.
„Locul Greciei este în zona euro, indiferent care va fi viitorul său guvern'', a declarat ministrul socialist, într-un articol publicat în ziarul economic Les Echos, subliniind că poporul grec este cel care îşi desemnează în mod suveran reprezentanţii, care, la rândul lor, trebuie să respecte angajamentele ţării lor.
Potrivit presei germane, cancelarul Angela Merkel ar avea în vedere o ieşire a Greciei din zona euro în cazul victoriei stângii radicale (Syriza) la alegerile legislative din 25 ianuarie.
Referindu-se la o eventuală necesitate a unei noi restructurări a datoriei Greciei, Macron a afirmat că planul de ajutor instaurat de troica UE-BCE-FMI ar putea „încă evolua, dar cu condiţia expresă ca Grecia să continue realizarea reformelor economice şi politice necesare''.
Pentru favorizarea relansării zonei euro, Macron preconizează „politici bugetare mai bine articulate, o Germanie care duce o politică adevărată de relansare şi un voluntarism sporit în materie de investiţii europene'', scrie AFP, citată de Agerpres.
În contextul unei „epuizări democratice în ţările supuse austerităţii”, precum Grecia, Macron a anunţat că preşedintele francez, Francois Hollande, şi-a propus ca la întâlnirea sa cu Angela Merkel, prevăzută pentru duminica viitoare la Strasbourg, să convingă partenerul german al Parisului că „Franţa şi Germania trebuie să meargă mult mai departe împreună pentru relansarea Europei''.