Editura Evenimentul si Capital

Frumoasa BELLA din seria Twilight a ZDROBIT INIMA BĂRBAȚILOR: Se IUBEȘTE cu o femeie!

Kristen Stewart
Autor: | | 1 Comentarii | 683 Vizualizari

Relația cu partenerul ei din „Twilight”, Robert Pattinson, a durat câțiva ani și a fost presărată cu scandaluri răsunătoare

Kristen Stewart a vorbit pentru prima dată despre viaţa ei alături de o persoană de acelaşi sex, într-un interviu acordat revistei Elle. Actriţa, în vârstă de 26 de ani, și care a avut o lungă relație cu partenerul său din „Twilight”, Robert Pattinson, începută în 2008, a recunoscut că se iubește cu producătorul Alicia Cargile. "În momentul ăsta sunt foarte îndrăgostită de prietena mea", a declarat Stewart. "Ne-am despărţit de câteva ori şi am ajuns din nou împreună, iar de data asta mi-am spus că În cele din urmă, pot simţi din nou! ", a completat ea.

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Despre viaţa amoroasă a lui Kristen Stewart au existat mai multe zvonuri, dar actrița nu a confirmat până acum. "M-am gândit că de fapt, dacă ascund acest aspect, acest lucru dovedeşte că nu sunt de acord întru totul cu relaţia mea, sau că mi-e ruşine cu ea, aşa că a trebuit să-mi modific modul în care am abordat această problemă în public. Când mă întâlneam cu un tip, ascundeam tot ce făceam, pentru că tot ce era personal părea banal, aşa că nu-mi plăcea", a explicat actriţa. "Noua relație mi-a deschis orizontul, perspectivele asupra vieţii şi sunt cu mult mai fericită", a concluzionat ea.

Pagina 1 din 1



Loading...

Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
13:23 SCANDAL POLITIC chiar în timpul doliului naţional. CHIAR NU EXISTĂ RESPECT pentru memoria Majestăţii Sale? 12:13 Carmen Iohannis a surprins pe toată lumea! Cum a apărut aceasta la FUNERALIILE REGALE. Foto în text! 11:16 Ce scriu PUBLICAȚIILE INTERNAȚIONALE despre funeraliile Regelui Mihai. Mesaje PLINE DE EMOȚIE și solemnitate 11:07 Regele Mihai. Românii își iau RĂMAS-BUN de la Majestatea Sa! Cavaleria călare va însoţi cortegiul funerar până la Gara Băneasa 11:07 Ultimele zile din viața Regelui Mihai. Mărturiile emoţionante ale maicilor care au avut grijă de Majestatea Sa până în ultima clipă 10:46 IMPRESIONANT! Cartierul General NATO, gest plin de EMOȚIE pentru Regele Mihai 10:09 CULISELE EXPULZĂRII Regelui Mihai în decembrie '90. Whisky, SRI, Doi și-un Sfert, Iliescu, Roman, Pleșu... Dezvăluiri spectaculoase! 09:30 Regele Mihai, ţinta unui DEMERS RUŞINOS AL PDSR, într-o IMAGINE-EVENIMENT, publicată în EVZ. Foto în articol 08:39 Funeralii REGALE și Capitală „PARALIZATĂ”! Ce zone vor fi închise 20:41 O ultimă UMILINŢĂ pentru Regele Mihai. Legea NU INTERZICE prezența Coroanei de Oțel la funeralii 20:37 Regele Mihai. ADEVĂRUL CE TREBUIE ŞTIUT de români. Un general de Securitate L-A TRANSFORMAT DIN REGE ÎN DOMN. Mărturii istorice 16:07 Dan Negru ATACĂ TELEVIZIUNEA după moartea Regelui Mihai. Prezentatorul A CEDAT NERVOS 14:59 FUNERALIILE REGELUI MIHAI. CFR Călători suplimentează trenurile spre Curtea de Argeș 13:15 Regele Mihai, regretat de liceenii din Constanța 18:00 TOP greșeli pe care să nu le faci la funeraliile Regelui Mihai. „Nu e actor ca să fie aplaudat, nu aplaudăm moartea...” 17:58 Nicolae TULBURĂ LINIȘTEA Casei Regale: „NU mă las VOI VENI ÎNAPOI” 08:10 IMAGINILE unui DESTIN NEMERITAT! Cum arăta BAGAJUL cu care Regele Mihai a plecat din România - Foto 07:52 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai ajunge miercuri în România 11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului 08:08 Traian Băsescu LOVEȘTE fără MILĂ Casa Regală. Declarația care a UIMIT pe toată lumea

Articole salvate