Finalul sezonului a stârnit un scandal-monstru. FC Brașov, Gaz Metan, Viitorul și Ceahlăul sunt acuzate de blat.
FC Brașov și Viitorul au reușit să se salveze de la retrogradare, după partidele disputate cu Gaz Metan (1-1), respectiv Ceahlăul (1-0), în ultima etapă a Ligii I. Rezultatul de la Mediaș a fost aspru comentat de timișorenii de la ACS Poli, care îi acuză pe brașoveni de blat.
Formația de pe Bega a părăsit Liga I, în urma victoriei obținută în fața Chiajnei (1-0). Bănățenii depindeau, astfel, și de celelalte rezultate: Viitorul nu trebuia să câștige cu Ceahlăul și partida de la Mediaș să nu se termine la egalitate, însă soarta nu a ținut cu Poli.
Jackie Ionescu, fostul antrenor al Politehnicii, a declarat pentru EvZ că au existat unele înțelegeri între cluburi, în bătălia contra retrogradării. „Sunt de părere că au fost meciuri consensuale, dar nu toate. La Timișoara a fost o partidă corectă, și cred că ambele echipe și-au jucat din plin șansele. Și la Năvodari s-a jucat corect, în schimb Ceahlăul s-a prezentat cu o echipă de juniori”, ne-a spus profesorul timișorean.
Alexa îi acuză pe „galben-negrii” de blat
Dan Alexa, antrenorul lui ACS Poli, a făcut afirmații dure la adresa brașovenilor după jocul acestora cu Gaz Metan. „A fost un circ, trebuie să se întâmple ceva. Am retrogradat cu 38 de puncte, toate facute pe teren, nu prin alte părți. Trebuie să fii nebun să zici că n-a fost blat la Mediaș!”, a tunat „Chirurgul”. După timișoreni, echipele care părăsesc Liga I sunt: Corona, Săgeata și FC Vaslui, care a fost retrogradată din cauza problemelor financiare.