Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Fostul șef al Poliției Timiș a fost trimis în judecată. Comisarul a fost prins cu o şpagă penibilă: un TELEVIZOR!

Gheorghe Popescu
Autor: | | 6 Comentarii | 993 Vizualizari

Comisarul șef Gheorghe Popescu, adjunctul șefului inspectoratului pe Judiciar, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciului Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Gheorghe Popescu, inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La începutul anului 2012, inculpatul Popescu Gheorghe, în calitate de inspector șef al IPJ Timiș, după ce a aprobat raportul de mutare al unui subordonat de la o secție de poliție în cadrul unei alte structuri aflată în subordinea sa, a pretins de la acesta un televizor cu plasmă, în considerarea aprobării anterioare a transferului.

  • Astfel, la data de 09 martie 2012, polițistul a achiziționat un televizor, la prețul de 999,90 lei, pe care în aceeași zi l-a schimbat cu un altul ce avea o diagonală mai mare, în valoare de 1 699,90 lei, urmare a faptului că Popescu Gheorghe era nemulțumit de dimensiunile și caracteristicile tehnice ale aparatului electronic respectiv.

La data de 28 ianuarie 2015, bunul pretins de inculpat și remis acestuia, a fost ridicat de la domiciliul său, ca urmare a efectuării unei percheziții domiciliare. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 11:40 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 11:13 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 09:38 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 07:30 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 07:16 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate