Fostul președinte al Federației de Box, Rudel Obreja, află astăzi dacă va fi reținut pentru Gala Bute

Fostul președinte al Federației de Box, Rudel Obreja, află astăzi dacă va fi reținut pentru Gala Bute

Rudel Obreja este anchetat pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la abuz în serviciu

Fostul șef al boxului a fost adus luni la DNA, după ce procurorii au percheziționat locuinţa sa din Sectorul 2 al Capitalei. Obreja a spus că ”toți banii au fost luați legal” și că ”nu trebuia licitație pentru că era o singură societate care avea exclusivitate pentru tot ce însemna Gala Bute”.

Procurorii DNA au făcut, luni, 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie, în dosarul "Gala Bute". Nouă persoane au fost duse la audieri la sediul central al DNA, printre care primarul din Lupeni - Hunedoara, Cornel Resmeriţă, la Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea în perioada în care aceasta a fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, la Gheorghe Nastasia, fost secretarul general al MDRT, şi la omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează SC Termogaz Company SA.

Ne puteți urmări și pe Google News