Fost director de la Fisc, judecat pentru abuz în serviciu. ANAF nu s-a constituit parte civilă

Fost director de la Fisc, judecat pentru abuz în serviciu. ANAF nu s-a constituit parte civilă

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Bogdan Vâlsan, fost director executiv în cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Constanţa, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

În dosar, a fost trimisă în judecată firma SC Mad Expert Intl SRL, precum şi administratorul acesteia - Ioan Silviu Albescu, sub control judiciar, pentru folosire de acte falsificate (2 infracţiuni) şi evaziune fiscală. Potrivit unui comunicat al DNA, pe 23, respectiv 29 decembrie 2011, cu ocazia şi sub aparenţa falsă a efectuării a două operaţiuni de aprovizionare a două nave cu cantitatea totală de 74,8 tone motorină, în valoare totală de aproximativ 80.500 dolari, Ioan Albescu şi SC Mad Expert Intl SRL au derulat operaţiuni comerciale fără a le înregistra în contabilitatea societăţii şi fără a calcula şi declara la termen impozitele şi taxele aferente acestora, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată şi accizelor pentru produse energetice.

Inginerii financiare

DNA precizează că acest lucru a fost posibil prin schimbarea destinaţiei iniţiale a produselor energetice sustrase de sub supraveghere vamală din antrepozitul vamal de depozitare şi comercializarea acestora pe piaţa internă fără plata obligaţiilor fiscale, fără a deţine atestatul de înregistrare pentru comercializare. Procurorii susţin că cei doi inculpaţi au folosit în relaţia cu DJAOV Constanţa documente vamale de transport şi comerciale falsificate, cu scopul de a sustrage de sub supravegherea vamală cantitatea respectivă de motorină.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Inculpatul Vâlsan, în calitate de director executiv, după ce a fost sesizat cu referatul întocmit de unul dintre subordonaţii săi şi înregistrat la 12.01.2012, din care rezultă că SC Mad Expert Intl SRL folosise în relaţia cu instituţia respectivă mai multe înscrisuri falsificate şi sustrăsese de sub supravegherea vamală o cantitate de motorină, nu a îndeplinit niciunul din actele la care era obligat într-o asemenea situaţie, producând astfel vătămări drepturilor şi intereselor legitime ale statului român, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru cei doi coinculpaţi", se arată în comunicat.

Prejudiciul stabilit

Potrivit rechizitoriului, Ioan Albescu şi SC Mad Expert Intl SRL au prejudiciat bugetul statului cu peste 265.000 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată - aproximativ 91.000 lei, accize la produse energetice datorate în vamă - peste 114.000 lei şi impozit pe profit - peste 60.000 lei. DNA menţionează că, până în prezent, deşi i s-a solicitat acest lucru, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a comunicat dacă se constituie sau nu parte civilă în prezenta cauză. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.