Editura Evenimentul si Capital

Fondul Proprietatea i-a pus gând RĂU companiei POŞTA Română

Poşta Română va termina anul pe profit
Autor: | | 0 Comentarii | 938 Vizualizari

Johan Meyer, co-manager de portofoliu în România al Fondului Proprietatea, a propus miercuri insolvenţa companiei Poşta Română, deşi statul român vrea să bage170 milioane de lei în capitalizarea CNPR.

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, a convocat miercuri, o întâlnire cu delegaţia Fondului Proprietatea (FP), acţionarul minoritar al Companiei Naţionale Poşta Română pentru a-i prezenta ultimele acţiuni desfăşurate pentru capitalizarea operatorului naţional de servicii poştale şi a face un ultim efort în atragerea FP în procesul de capitalizare. Discuţiile de astăzi au eşuat.

Propunerea FP de intrare în insolvenţă a companiei a fost respinsă de ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova care susţine că redresarea Poştei Române va fi făcută în ciuda obstrucţionărilor Fondului Proprietatea, iar procesul de capitalizare va continua. De asemenea, Lucian Şova precizează, potrivit unui comunicat de presă al MCSI, că FP dă dovadă de lipsă de proactivitate, inclusiv în susţinerea intereselor acţionarilor săi.

Fondul Proprietatea a dat în judecată compania Poşta Română, în luna octombrie, pentru că schimbase trei membri ai Consiliului de Administraţie, dar CNPR a câştigat în instanţă procesul cu acţionarul său minoritar. FP contestase schimbarea membrilor CA, deşi niciunul dintre cei înlocuiţi nu era din partea Fondului.

În bugetul de stat a fost alocată suma de 170 milioane de lei pentru capitalizarea CNPR, în bugetul MCSI, ca aport al statului, proporţional cu cota de participare deţinută, iar ceilalţi acţionari pot participa la majorarea capitalului social proporţional cu propria cotă de participare.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin MCSI în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea în proporţie de 25%.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate